Surse din PNL Giurgiu ne-au informat că, duminică, 10 noiembrie, în ziua votului pentru alegerile prezidenţiale, la Clejani s-ar fi lăsat cu scandal monstru. Protagoniştii ar fi fost Ionel Dinu şi soţia lui Alexandru Andrei(prim-vicepreşedinte al PNL Giurgiu), Mădălina Ciobanu.

Aceleaşi surse ne-au spus că, aflat la Clejani, Ionel Dinu s-ar fi trezit acolo, la un moment dat, cu doamna avocat, pe post de „mare şef”. Cică, ar fi mers acolo doamna ca să facă ea ordine, evident, politică, deşi nu are nicio funcţie în partid.

Duamna s-ar fi luat de Dinu, acuzându-l că nu s-ar fi ocupat nici de campanie, nici de strângere de semnături, nici de nimic. El, la rându-i, a întrebat-o serios în ce calitate se află acolo, în ce calitate se bagă în treburile partidului. Ea ar fi strigat prima: „nu mă lua pe mine cu d-astea”, moment în care lui Dinu i-ar fi sărit ţandăra şi lucrurile ar fi degenerat într-o ceartă monstru.

Ne imaginăm că vă imaginaţi ce-a urmat, ce înjurături, scuipaţi în barbă, fuste ridicate, pistoale pregătite…

Acum, noi ştim că domnul Dinu este un personaj… colorat, dar ştim şi că atunci când are ceva de zis, zice. Deci, de ce tace domnul Dinu, acum? De ce nu ia atitudine, într-un caz care aminteşte fix de doamna Barna?

Hai că ne-om fi pricopsit şi noi, la Giurgiu, c-o madam Barna care-i jigneşte public pe membrii partidului din care soţul face parte… Doamne fereşte!

Totuşi, ce-are doamna Andrei cu treburile politice ale PNL-ului sau o face Alexandru mare şefă acolo şi noi nu ştim? Şi- atunci, cum rămâne cu „nepotismele”, cum rămâne cu declaraţiile voastre privind susţinerea oamenilor politici valoroşi care chiar au făcut ceva pentru PNL?

Ne-aţi umplut de gogoşi, zău!

Un lucru e cert, aceleaşi surse de încredere ne-au informat şi că Ionel Dinu ar fi făcut-o pe doamna Andrei knock-out.

Ce familie fericită, la PNL Giurgiu! Ăştia nici n-ajung bine la putere că se sfâşie între ei şi n-o să mai rămână cine să se pună în funcţii…

Redacţia

Fotografia este un trucaj, pe cuvânt! 😀

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.