Ai dosar penal, eşti „penal”. Ei au zis-o, ei o susţin, dar doar când vine vorba despre alţii.

PNL-iştii au sărit cu voturile, cu gura şi cu toate armele murdare- pe reţelele de socializare- ca să susţină iniţiativa USR, transformată în proiect de lege(respins ieri de pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor), „Fără penali în funcţii publice”.

Că dă bine să zbieri spre alţii, ca să distragi atenţia din curtea ta, nu?

Cel puţin la PNL Giurgiu e teroare! Doi, ştiuţi, sunt dispuşi să se caţere pe „cadavre”, politic vorbind, ca să mai prindă o funcţie publică, deşi sunt „penali”. Că aşa sunt. Ei au promovat termenul, să şi-l asume!

Marin Anton şi Costel Dumitru.

Marin Anton(recent „decorat” şi cu o decizie ANI de incompatibilitate) tânjeşte după funcţia de şef la judeţ, iar Costel Dumitru(condamnat penal- 3 ani cu suspendare) ar mai vrea primar…

Şi nimeni de la PNL nu zice nimic. Domnule deputat PNL Alexandru Andrei, oare cum aţi votat ieri, nu v-a tremurat mânuţa, cu gândul că aveţi „acasă” doi „penali” care n-ar avea ce să caute în funcţii pubice? Nu urlaţi puţin şi când vine vorba de propria ogradă?

Cine să vă mai creadă?

Nu mai zicem că exista un „decalog” al PNL care, teoretic, interzicea oricui cu o condamnare să mai exercite vreo funcţie în partid! Ce s-a ales de decalogul vostru?

La Giurgiu, l-aţi făcut praf! Pe Anton l-aţi făcut preşedintele partidului, pe Costel, secretar… sau ce era, că am şi uitat! În fine!

Praful se alege, se pare, şi de „Fără penali în funcţii publice”, dacă rămâne la mâna voastră(noroc cu Barna, că v-a luat la faza asta!).

În spiritul celor de mai sus, noi credem că un slogan potrivit în cazul PNL ar fi, mai degrabă, „Penalii noştri sunt mai buni decât ai lor. Să-i punem în funcţii publice!”.

Sursă foto: Internet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.