Să vă fie ruşine, domnilor Petcu şi Andrei, faţă de toţi giurgiuvenii care au crezut în voi, care v-au trimis în Parlament ca să contribuiţi la îmbunătăţirea vieţii lor, nu ca să faceţi jocuri politice!

Ce le veţi spune, dacă li se vor tăia salariile sau pensiile? Că aşa e mai bine, că dacă au mai mult nu e sănătos, doamne fereşte, ca să nu se înveţe?!

Domnule Petcu, aţi fost ministru în Guvernul PSD-ALDE, nu v-a tremurat mâna când aţi semnat acum moţiunea? Nu aţi simţit că, de fapt, vă huliţi singur?

Domnule Alexandru Andrei, aţi fost, până acum câteva luni, deputat din partea PSD şi nu mai conteneaţi cu laudele la adresa Guvernului! Nu v-a tremurat mâna când aţi semnat moţiunea? Nu vă este, aşa, măcar jenă să schimbaţi discursurile(şi partidele) ca pe şosete? Cine să vă mai creadă?!

Să vă fie ruşine, domnilor Petcu şi Andrei, faţă de pensionarii cărora le-aţi promis venituri mai mari! Pe care îi felicitaţi, de Ziua lor, pe Facebook, dar la care nu pare că vă gândiţi, când sunt ameninţaţi că, dacă vine dreapta la Guvernare, toată lumea trebuie să dea înapoi ce-a primit…

Sunt bătrânii noştri, domnilor Petcu şi Andrei, oameni care au muncit toată viaţa lor şi care, în ultimii ani, au beneficiat, prin măsurile luate de Guvernul PSD de majorări semnificative! Când îi “iubiţi”, de fapt? Când le cereţi votul sau când semnaţi PUR POLITIC moţiuni?

Să vă fie ruşine, domnilor Petcu şi Andrei, faţă de toţi elevii şi studenţii, faţă de angajaţi şi antreprenori, în faţa cărora v-aţi plecat, pentru un vot, promiţându-le că veţi face tot ce vă stă în putinţă pentru BINELE LOR! Pentru BINELE LOR, domnilor deputaţi, nu al dumneavoastră sau al partidului pe care îl reprezentaţi!

Să vă fie ruşine faţă de medici şi de profesori, ameninţaţi şi ei de PNL-işti cu “criza” care (ştiu ei, peneliştii, că) “sigur” va veni, că aşa au mai justificat o dată tăierile acelea cu 25% la toată lumea!

Să vă fie ruşine amândurora pentru că aţi semnat nu împotriva PSD, ci a milioanelor de români care vor şi merită să aibă o viaţă bună, normală, cu muncă plătită bine, cu drepturi respectate, cu alocaţii mari, cu spitale moderne, cu drumuri moderne, cu şcoli moderne!

Şi să ştiţi că giurgiuvenii NU uită repede şi chiar suntem curioşi ce-o să le mai promiteţi când o să le cereţi iarăşi votul…

Că noi ştim exact ce vă vor răspunde!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.