Peste 100 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia desfășurării Bâlciului tradițional de Sfânta Maria. Astfel, în perioada 09-15 august a.c. jandarmii vor patrula zilnic în apropierea oborului de pe șoseaua Ghizdarului și în zona limitrofă acestuia pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, prevenirea faptelor de natură contravenţională şi penală.

„Pe timpul acţiunii jandarmii vor purta discuţii cu cetățenii şi îi vor informa cu privire la respectarea normelor de convieţuire socială şi la consecinţele care decurg din încălcarea dispoziţiilor legale.

De asemenea, vor fi avute în vedere prevenirea şi combaterea faptelor contravenționale și penale în domeniile comerțului, al mărcilor şi indicaţiilor geografice, al contrabandei etc.

Având în vedere faptul că se estimează prezenţa unui număr mare de persoane la această activitate, jandarmii giurgiuveni recomandă participanţilor:

  • să nu depăşească limitele decenţei comportamentale;
  • să evite consumul excesiv de băuturi alcoolice;
  • să supravegheze comportamentul copiilor;
  • să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale;
  • să semnaleze prompt forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri.

În această misiune jandarmii vor coopera cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu și Direcției Poliției Locale”, anunţă Jandarmeria Giurgiu, printr-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.