Ziariştii de la România Liberă au realizat o anchetă incendiară pe care au publicat-o, recent, cu titlul: „ Cuc și DNA protejează ilegal băieții deștepți de pe calea ferată”

Vă redăm şi noi câteva fragmente şi vă invităm să citiţi întregul articol AICI:

“Sute de milioane de euro au fost atribuite ilegal de către stat, prin Ministerul Transporturilor, către operatorii feroviari privați, relevă un raport al Curții de Conturi.

Prejudiciul nu a fost recuperat, iar instituțiile abilitate ale statului român “închid ochii”. Mai mult, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, este unul dintre cei care au încercat să șteargă ilegalități, printr-un paragraf “ascuns” într-o ordonanță.

În decembrie 2015, Răzvan Cuc, în calitate de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a semnat o parte din subvenția pentru operatorii privați.

O bombă stă să explodeze la Ministerul Transporturilor. În 2015, operatorii privaţi din transportul feroviar de călători ar fi beneficiat de subvenție ilegală de peste 1,3 miliarde de lei, pentru că nu există o hotârâre de guvern privind aprobarea actului adițional de actualizare a contractului cu CFR SA, administratorul căii ferate și a actelor adiționale de actualizare a contractelor de servicii publice cu operatorii de transport feroviar, conform unui raport al Curții de Conturi.

Ministerul Trasporturlor a contestat raportul Curții de Conturi în instanță. Ambele procese, de la Curtea de Apel și Înalta Curtea de Casație și Justiție, au fost pierdute. Conform deciziei judecătorești, Ministerul Transporturilor trebuie să recupereze aceste sume plătite ilegal pe parcursul anului 2015. După patru luni de la pronunțarea deciziei definitive de la Înalta Curte, 28 februarie 2019, Ministerul Transporturilor nu a recuperat subvenția acordată nelegal operatorilor privați. Pentru a “spăla” subvenția nelegală de sute de milioane de euro, actuala conducere a Ministerului Transporturilor a încercat să modifice legea în așa fel încât să existe bază legală pentru anul 2015. 

Mai exact, factorii de decizie din Ministerul Transporturilor au strecurat un proiect de ordonanță pe masa Parlamentului în 2017, document suspendat de către Comisia pentru Transporturi. Surprinzător, același proiect a fost reluat în mandatul ministrul Cuc, document ce a fost introdus pe Ordinea de zi a Parlamentului 2019. Pentru albirea subvenției de peste 1,3 miliarde de euro, în modificarea lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, printre cele 89 de amendamente, a fost strecurată o modificarea articolului II. 

În prezent, este prevăzut că, “prevederile contractelor de servicii publice încheiate cu operatorii de transport feroviar şi aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, iar compensaţia se acordă în condiţiile stabilite prin acestea şi în conformitate cu legislaţia în vigoare”. Conform amendamentului numprul 47, articolul II se modifică şi va avea următorul cuprins: Compensaţia acordată operatorilor de transport feroviar de călători pentru serviciile prestate în anul 2015 se recunoaște drept cheltuială în situațiile financiare ale Ministerului Transporturilor. Astfel, Ministerul Transporturilor “legalizează” subvenția de peste 1,3 miliarde de lei.

Curtea de Conturi a descoperit ilegalitatea încă din vara anului 2016

În perioada aprilie-iulie 2016, Curtea de Conturi a României a efectuat un control asuora contului anual de execuție a bugetului de stat la Ministerul Transporturilor pe anul 2015″- preluare România Liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.