Ministrul Economiei, giurgiuveanul Niculae Bădălău, a postat, ieri, pe pagina sa de Facebook, un mesaj, după ce preşedintele ţării a promulgat noua Lege a pensiilor.

„Noua lege prevede o creștere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, începând cu 1 septembrie 2019 și încheindu-se cu 1 septembrie 2021.

Astfel, valorile punctului de pensie sunt următoarele:
a) la data de 1 septembrie 2019 – 1.265 lei;
b) la data de 1 septembrie 2020 – 1.775 lei;
c) la data de 1 septembrie 2021 – 1.875 lei.

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Stagiul complet de cotizare, care cuprinde și perioadele asimilate, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Legea pensiilor prevede faptul că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare și care au născut 3 copii și i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază, la cerere, de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare. La reducerea prevăzută se adaugă câte un an în plus începând cu al patrulea copil. Reducerea vârstei de pensionare se aplică şi în cazul în care numărul de copii cuprinde şi copii adoptați și crescuți pe o perioadă de cel puțin 13 ani.

Totodată, pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizaţie pentru însoţitor. Cuantumul indemnizației pentru însoțitor reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Promulgarea legii pensiilor reprezintă un beneficiu uriaș pentru pensionarii din România!”, a scris Niculae Bădălău, pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.