Da’ ce nu face omul pentru un vot?! Se apleacă smerit, resemnat, cu zâmbetul pe buze, ca să ridice ambalajul sau hârtia igienică aruncată pe jos, la 20 de centimetri distanţă de coşul de gunoi… Când eşti în campanie, nici nesimţiţii nu mai par atât de nesimţiţi. ‘Ai, lasă, că ai oameni care să cureţe în urma lor, ei doar să stea liniştiţi şi să studieze în tihnă sigla partidului de pe tricoul „voluntarilor”.

Atât. Cât suntem în pre-pre-pre-pre campanie, niciun cetăţean nu trebuie să mai facă ceva! Staţi cuminţi, că vine PNL-ul şi vă tunde trandafirii, vă strânge el toate gunoaiele din faţă şi din spate, vă dă cu spray anti-ţânţari, vă schimbă şi copilul de scutece eventual, vă plimbă şi căţelul, vă şi duce nevasta la o… bere, la o adică! E, dacă insistaţi, poate vă plăteşte şi taxele şi impozitele, vacanţele. Hai, profitaţi, băieţi, că ştiţi că dup-aia…

Cât suntem în campanie, toţi cetăţenii şi Primăria să stea degeaba! Face PNL-ul tot ce n-a făcut cât a fost la putere în oraşul şi judeţul ăsta! Hai că, într-un an de voluntariat d-ăsta, faceţi cât n-a reuşit tătucul Iliescu în 4 mandate, bravo!

La fel de nasol ca tricourile voastre şi faptul că o faceţi pe faţă, e că aveţi ce să faceţi! Uneori, am impresia ca actuala conducere a Primăriei le lasă pe toate acolo, intenţionat, ca să aibă şi voluntarii ce să adune, nu? Altfel, ce rost ar mai avea voluntarii pe planeta asta, başca toate „zilele curăţeniei”, dacă toată lumea ar ţine curat? Ce dracului!

În altă ordine de idei, deşi nu se prea văd, am auzit că şi alţi membri ai PNL au ieşit în stradă, cu măturile.

Desigur, unii pentru că doar cu asta s-au ales din sediul din care ar cam vrea să-i ejecteze „noua” gaşcă de la partid.

D(r)onna C.

*Acesta este parţial un pamflet şi trebuie tratat ca atare, iar fotografia, pe cuvânt, este un trucaj!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.