O fi el mut în Parlament, zic apropiaţii, dar cică ar fi pus pe curăţenie generală în PNL Giurgiu.

Revenit de curând „acasă”, Alexandru Andrei- susţin surse din interiorul organizaţiei menţionate- ar cam vrea să-i dea afară din partid sau, după caz, să scape de ei pur şi simplu, pe „spiriduşii” ăştia care l-au… beştelit necontenit, pe Facebook, de când au auzit că se va întoarce:

Nicuşor Iacob(stânga de tot), consilier judeţean. El are experienţă, săracul… Mai întâi, l-a trimis acasă, de la Consiliul Judeţean Giurgiu, preşedintele Marian Mina, cu duiosul şi sincerul „Vaya con Dios”. Iată că, se pare, îi mai transmite cineva urarea asta frumoasă. De data asta, de la partid… 2-0, ce să-ţi facem, aşa-i în tenis!

Dana Danciu, preşedinte OFL, rezultate politice zero, spun chiar colegii ei, plus el, Danciu masculin, pus pe făcut valuri pe Facebook împotriva întorsului Alexandru Andrei. Doamne ajută, la toată lumea! 😀

Şi…. Ion Mateescu(dreapta)… despre care, sincer, nici nu mai ştiam că trăieşte(politic vorbind, desigur).

Oricum, în afară de circ pe Facebook, respectiv în CJ Giurgiu, noi, giurgiuvenii, nu am auzit altele despre ei, sincer…

Băieţi, aoleu cum miroase a Domestos, Ace, detartrant, Ariel şi Pur, plus niţel CIf, la voi, în sediu acolo.

Hai, spor la curăţenie!

*Acesta este un pamflet ce trebuie tratat ca atare. Deşi n-aţi zice, fotografia e un trucaj!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.