Sursă: Lecţia de Istorie, Facebook

20 iunie: Inaugurarea „Podul Prieteniei” de pe Dunăre.

La data de 20 iunie 1954 a fost inaugurat „Podul Prieteniei” de peste Dunăre dintre orașul Giurgiu și orașul bulgăresc Ruse.

Pe atunci, cel mai mare pod combinat (rutier și cale ferată) din Europa, acest pod a fost construit în doi ani și jumătate, în colaborare cu alte țări comuniste vecine și cu ajutorul financiar al sovieticilor care au insistat ca podul să fie numit „Podul Prieteniei”.

Adevărul este că în condițiile grele de după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, atât României, cât și Bulgariei le lipsea posibilitatea de finanțare a acestui proiect. Astfel, liderii țărilor comuniste din acea vreme au discutat la Moscova despre acest lucru și au obținut sprijinul lui Stalin, care a decis să participe la construcția podului, acceptând să pună la dispoziție utilajele care lipseau României și Bulgariei și ce era cel mai important, să finanțeze aproape integral construcția acestui important obiectiv.

Lucrările au debutat la începutul anului 1952 și s-au încheiat în 1954, mai precis pe 20 iunie, când a avut loc inaugurarea impresionantei construcții. Podul Prieteniei a fost construit pe două nivele, unul rutier și unul feroviar, având și un trotuar pentru pietoni, iar în plus, este singurul pod mobil de peste Dunăre, care are posibilitate de a se ridica atunci când trec ambarcațiuni mai înalte.

ÎNTREGUL ARTICOL, AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.