Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – P.T.F. Giurgiu au descoperit, ascuns sub compartimentul motor al unui autocar, un cetăţean sirian care încercat să treacă ilegal frontiera, deoarece nu avea documente de călătorie.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, în data de 14.05.2019, la ora 06.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul turc O.V., în vârstă de 55 de ani, la volanul unui autocar marca Mercedes, care efectua curse de transport persoane pe ruta Turcia-România.

„La controlul de frontieră, sub compartimentul motor al autocarului a fost descoperită ascunsă o persoană de sex masculin. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că persoana în cauză este cetățean sirian, se numeşte M.K. şi are 34 ani.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că s-a ascuns în acest loc într-o parcare din Turcia profitând de faptul că nu era nicio persoană în jurul autocarului și a recurs la această metodă deoarece nu deținea documente de călătorie și dorea să ajungă într- un stat din vestul Europei.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului romano-bulgar, aceasta a fost preluată de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, se arată în comunicatul de presă al ITPF Giurgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.