Poliţiştii giurgiuveni anunţă că, seara trecută, la ora 22.15, pe DN5, în afara localității Uzunu, judetul Giurgiu, un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Giurgiu, a oprit autoturismul pe banda 1 a sens bbului de mers, fiindu-i interzisa oprirea pe drumurile național-europene.
Maşina tânărului a fost lovită de către o autoutilitară ce tracta o semiremorca condusa de către un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Slatina, judetul Olt, care circula regulamentar în aceeași direcție de mers.
In urma loviturii, autoturismul a fost proiectat în șanțul drumului.
„Astfel, în urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a patru persoane, ocupanți ai autoturismului care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Giurgiu.
Pompierii giurgiuveni anunţau, ieri seară, că victimele accidentului au vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani.