Prezent, azi, la Ghimpaţi, directorul ADR Sud-Muntenia, Liviu Muşat a adus veşti bune şi pentru Consiliul Judeţean Giurgiu.

“Sunt în fază avansată şi aşteptăm să scoatem la contractare cele două proiecte pe infrastructură rutieră ale Consiliului Judeţean Giurgiu. Este vorba despre proiectele pentru Drumurile Judeţene 503 şi 504. Unul se află în evaluare la Cluj, fiind pe o componentă a SUERD, iar celălalt este la noi. Sunt proiecte mari, de 150 de milioane de lei amândouă”, a spus Muşat.

La rândul său, preşedintele CJ Giurgiu, Marian Mina, a declarat, tot la Ghimpaţi: “Mă bucur că am avut ocazia, astăzi, să stau de vorbă cu domnul Muşat. Avem veşti bune pentru DJ 503 şi 504 şi sper ca, în cel mai scurt timp, să semnăm contractele de finanţare. Sunt proiecte depuse tot pe Programul Operaţional Regional, unde mai avem încă trei. Două vizează înfiinţarea unor centre de zi la Răsuceni, respectiv Băneasa, iar unul vizează Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu. Doresc să precizez că avem o colaborare foarte bună cu cei de la ADR Sud-Muntenia şi îi mulţumim pentru înţelegere şi sprijin domnului director Liviu Muşat”.

C.Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.