Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit un pistol cu gaze  pe care un cetățean bulgar a încercat să-l introducă ilegal în țară, ascuns în portbagajul autoturismului pe care-l conducea.

„În data de 20.03.2019, ora 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, la volanul unui autoturism  înmatriculat în Bulgaria, cetățeanul bulgar S.S., în vârstă de 29 de ani.

Acţionând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului şi au descoperit, ascuns și nedeclarat, în portbagajul autoturismului, în buzunarul unei jachete, un pistol cu gaze, calibrul 9 mmDe asemenea, în acelaşi loc, au fost găsite şi 3 cartușe, acelaşi calibru.

Cu ocazia verificărilor specifice, șoferul a declarat că pistolul și muniția îi aparțin, le-a achiziționat din Bulgaria pentru autoapărare și nu deține permis port armă și nici autorizație de introducere pe teritoriul României.

Pistolul și cartușele, în valoare de 1.500 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ”nerespectarea regimului armelor și munițiilor” faptă prevăzută de art. 342, ali. 2, C.P”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră Giurgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.