Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu I.T.P.F. Giurgiu au descoperit la controlul de frontieră un pașaport special turcesc fals, pe care un cetățean turc intenționa să-l folosească pentru a ajunge în Germania.

„În data de 19.03.2019, în jurul orei 13.50, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalitățile de frontieră, călătorind ca pasager într-un autoturism condus de un cetățean bulgar, o persoană de sex masculin care a prezentat la controlul de frontieră un pașaport special, având însemnele autorităților din Turcia.

            Procedând la verificarea documentelor de călătorie, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a constatat faptul că documentul prezentat de pasagerul din dreapta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals total.

            Pe timpul cercetărilor, pasagerul a declarat că este cetăţean turc, iar documentul fals l-a procurat de la un conational, pe teritoriul Serbiei, plătind suma de 1500 euro și intenționa să îl folosească pentru a ajunge în Germania.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, persoanele și documentul au fost preluate de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, anunţă poliţiştii de frontieră printr-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.