Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, a anunţat, prin intermediul unei reţele de socializare, unde au fost începute lucrări noi, pe ce drumuri au fost reluate investiţiile şi ce proiecte sunt în licitaţie sau evaluare.

#FapteNuVorbe! Am promis că vom pune la punct #infrastructura rutieră a judeţului Giurgiu şi ne ţinem de cuvânt! #Reluăm în forţă lucrările pe mai multe drumuri judeţene, iar veştile sunt bune şi în ceea ce priveşte proiectele noi depuse, cu fonduri de la bugetul de stat sau europene.

Astfel, am dat Ordin de începere şi se lucrează deja pe Drumul Judeţean 411 Călărași – Hotarele – Isvoarele – Teiușu – Mironești – Comana – Budeni – Brăniștari – Călugăreni – Crânguri – Singureni – Iepurești – Bulbucata – Podu Doamnei – Clejani (DN61)”. Acolo, a rămas circa 8% de executat, iar apoi se va trece la remedierea lucrărilor din proiectul vechi.

Pe #DJ603 au început lucrările de la Naipu spre Schitu, iar peste 2 săptămâni, se va lucra de la DN 5 spre Uzunu, respectiv Stoeneşti. Constructorul a dat asigurări că în mai, anul acesta, lucrările vor fi finalizate.

Proiectele pentru DJ 411 şi 603 au fost blocate, ani de zile, din cauza proastei administrări a fostelor conduceri PNL ale Consiliului Judeţean. Iniţial, au fost proiecte europene, dar am reuşit să le finalizăm cu fonduri de la bugetul propriu, după rezilierea contractelor cu primii constructori care nu şi-au făcut treaba.

Urmează, de asemenea, să dăm Ordin de începere a lucrărilor pe Drumul Judeţean 503 A: Halta CFR Onceşti- Radu Vodă- Izvoarele- Chiriacu- Răsuceni- limită judeţ Teleorman. Şi în acest caz, dar şi în ceea ce priveşte Drumul Judeţean 401 A Bolintin Vale-Palanca, lucrările vor începe într-o săptămână.

Aşteptăm avizul de la Ministerul Culturii şi, în maximum 2 săptămâni, vom da Ordin de începere şi pentru DJ 507 Giurgiu- Oinacu- Gostinu. Apoi, se află în procedura de #licitaţie proiectul de reabilitare şi modernizare a DJ 506 A: limită judeţ Teleorman-Toporu, iar în cel mai scurt timp se va declara câştigătorul pentru DJ 413, DJ603- Halta CFR Mihai Bravu- DN 41.

Suntem în evaluare cu DJ 504 pentru care avem un proiect european pe Programul Operaţional Regional. Totodată, avem în evaluare şi DJ 412 A, Ogrezeni -Malu Spart(DJ 601). În maximum o lună vom avea câştigătorul. Se află în licitaţie şi porţiunea Adunaţii Copăceni- Mihăileşti, tot din DJ 412 A. Proiectul va fi finanţat prin Programul Interreg România-Bulgaria. Pe POR SUERD urmează să semnăm contractul de finanţare pentru reabilitarea şi modernizarea DJ 503 Ghizdaru- Toporu – limită judeţ Teleorman.

Totodată, lucrările la DJ 151 E Limită judeţ Dâmboviţa- Trestieni se vor finaliza în 2-3 săptămâni. În afară de DJ 411 şi 603 şi proiectele europene, toate celelalte lucrări sunt finanţate cu fonduri de la bugetul de stat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Doresc să menţionez că au început şi lucrările de amenajare a curţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, un proiect ambiţios ce va fi implementat cu fonduri de la bugetul Consiliului Judeţean.

#ModernizămJudeţulGiurgiu!”, a scris Marian Mina, pe Facebook.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.