Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la noua conducere interimară a PNL Giurgiu, îmi amintesc de „rândunica”.

O mai ştiţi pe Raluca Surdu, poreclită aşa de colegii mei de la Giurgiu pe Surse din motive obiective? După ejectarea lui Mustăţea de la şefia PNL Giurgiu, domnişoara cu pricina, dar mai ales cu mult vino-ncoa’, a ţinut niţel frâiele organizaţiei menţionate. Venită tot de la centru, tot cu cântec dulce, deci zbor lin. Înapoi. Căci, în fapt, niciun miracol n-a înfăptuit creatura PNL-istă.

A reuşit cel mult să încânte privirile şi auzul colegilor bărbaţi din partid, cât a ciripit veselă despre… cât de sărac e Giurgiu, dar ce mare brânză face PNL pentru noi toţi…

Am un deja-vu, pe cuvânt, dar, de data asta, cu un rândunel. Mânca-l-ar fetele pe el!

Paraşutat, probabil fără voia sa, de la PNL central cu misiunea divină de a transforma apa-n vin la Giurgiu, Dan Motreanu a început prost, în opinia mea. Inclusiv cu una porţie de muci liberali aruncaţi în fasolea urbei pe care, de altfel, a trimis-o-n epoca de piatră c-un croşeu abil de dreapta.

Mă mir că nu şi-a început discursul de la şedinţa de vinerea trecută, căci la asta mă refer, cu: Giurgiu, un oraş cu potenţial, aflat la doar 60 de kilometri de Bucureşti, cu vamă, Dunăre… Că-i puneam şi mustaţă şi bărbiţă în trucajul de mai sus, jur! O, staţi, are deja…

Cum s-a trezit el, rândunelul, pus pe fapte istorice aici la noi, coborât la costum şi pantofi mişto în noroaie giurgiuvene adânci şi profunde, cum l-a apucat brusc mila şi preocuparea de oraşul şi judeţul nostru oropsit de atâta PSD, că o să fim şterşi de pe hartă dacă nu câştigă iar PNL alegerile….

Zice rândunelul că nu avem proiecte europene(ce ziare citiţi, maestre?), nu tu şcoli moderne(eu zic să vă revizuiţi serios discursul scris, probabil, de familia Danciu, că pe ăia, iartă-i, Doamne…) nu tu drumuri bune(în afară de DN 5 mai ştiţi vreun drum din judeţ?), nu locuri de muncă(eu aş zice că nu mai sunt oameni dornici de muncă, mai degrabă). Cât de trist este el că nu avem spaţii verzi pe care să ne relaxăm! Doamne, apără şi păzeşte!

Şi cât tupeu, frate, că de ăsta nu ducem lipsă, s-o dea pe „ciuma roşie” la capitolul neajunsuri, omiţând, of course, să amintească de cei 16 ani ai lui Luci Iliescu la municipiu şi 8 ai foştilor Beianu, respectiv Mustăţea la judeţ. Păi, ori suntem cinstiţi ori nu ne mai crede nimeni?

Domnule Motreanu, nu m-ar fi mirat, vă dau cuvântul de onoare, nici s-o comiteţi, aici, la noi, la Giurgiu, în deschidere, ca preafrumoasa Sandra cu „bună seara, Moscova!”. Că, ce contează, azi aici, mâine acolo…

Succes cu PNL Giurgiu, am un feeling că o să egalaţi scorul rândunicii la rezultate! 😀

Maleficent

Textul din fotografia de mai sus nu este real.

*Acesta este un pamflet ce trebuie tratat ca atare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.