Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 1200 de articole textile, încălțăminte și parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute sau fără documente de proveniență, pe care un cetățean român au încercat să le introducă ilegal în țară.

Potrivit unui comunicat de presă al ITPF Giurgiu, în ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, ocazie cu care au fost selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

„Cu ocazia controlului amănunțit efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul bagaje al unui autocar, cantitatea totală de 1267articole textile, încălțăminte și parfumuri,bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute saufără documente de proveniență.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorul bunurilor este cetățeanul român B.A., în vârstă de 27 de ani. Persoana în cauză a declarat că intenționa să le comercializeze, nu deținea documente de proveniență pentru acestea și nu aveau cunoştinţă despre faptul că sunt susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 150.860 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse masurile legale ce se impun”, este precizat în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.