Ministrul Economiei, giurgiuveanul Niculae Bădălău, a avut joi, 13 decembrie, o întrevedere cu

reprezentanții sindicatelor din industria națională de apărare.

„Am vrut să am această întâlnire pentru a ne cunoaște și pentru a conveni asupra unei strategii în ceea ce privește industria națională de apărare. Pentru mine acest sector industrial este deosebit de important atât din punct de vedere economic, cât și din perspectiva siguranței naționale.

Împreună avem obligația și datoria să păstrăm și să dezvoltăm această zonă. Nu cred că politicile orientate doar spre privatizarea acestui sector au fost corecte. Îmi doresc o industrie națională de apărare puternică și cred că această industrie trebuie să fie principalul beneficiar al alocărilor din PIB pentru dezvoltarea și consolidarea siguranței naționale.

În perioada următoare voi purta discuții cu alți înalți demnitari ai statului român în vederea identificării unor soluții concrete care să vină în sprijinul industriei naționale de apărare. Am convingerea că statul
român are la dispoziție mai multe instrumente pe care le poate folosi pentru a sprijini acest sector industrial.

O creștere economică sănătoasă este o creștere economică care este bazată pe industrie, pe productivitatea industrială, pe munca pe care o realizează muncitorul la strung. Această creștere economică trebuie încurajată și stimulată”, a scris Niculae Bădălău, pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.