Sursă articol: Ştiri pe Surse, Ministerul Economiei

„La doar o săptămână de la instalarea sa în funcția de Ministru al Economiei, Niculae Bădălău a avut un tur de forță la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Competitivitate COMPET, context în care s-a întâlnit cu Comisarul European pentru Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri Elzbieta Bienkowska, cu lideri din Parlamentul European, precum Președintele Comisiei pentru Piață Internă și Protectia Consumatorului (IMCO) – Anneleen van Bossuyt și cu Președintele Comisiei Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) – Jerzy Buzek.

În același timp, Niculae Bădălău a avut și numeroase întâlniri cu miniștri ai economiei din UE, precum Margarete Schramböck, Ministrul Economiei din Austria, Darko Horvat, Ministrul Economiei din Croația, Minko Lintila, și miniștrii finlandezi Jari Lindström și Mika Lintilä, dar și cu secretari de stat din Germania (Claudia Dorr-Voss), Portugalia (Joao Correia Neves) sau Olanda (Mona Keijzer)

Totodată, în cadrul reuniunii Consiliului COMPET, Ministrul Economiei Niculae Bădălău a prezentat Programul de lucru al viitoarei Președinții, calendarul Consiliilor UE Competitivitate și al evenimentelor care vor fi organizate în România în cursul semestrului I 2019.
Ministrul Bădălău a mulțumit omologului austriac pentru evoluțiile remarcabile înregistrate în materie de dosare legislative și pentru tematicile extrem de relevante pentru competitivitatea UE supuse dezbaterilor statelor membre.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.