PNL-iştii ăştia? Unu’ ş-unu’! După ce, mai întâi, Marin Anton, înalt (nu)prea sfinţitul boss al PNL Giurgiu s-a apucat să vorbească despre Drumul Judeţean 603, fără să aibă habar- a dovedit- despre istoria acestuia şi stadiul lucrărilor de acolo, micuţul său proaspăt „reîntronat” la CJ Giurgiu, Nicuşor Iacob, îi arată că îl bate la d-astea. Ghinion, boss!

Nicuşoareeeee, lasă matale lecţiile de deontologie, administraţie, profesionalism, moralitate şi ce-oi mai vrea, că ăla nu e DJ 401, e DJ 411!

E, un fleac, o cifră acolo… Ce mi-e unu, ce mi-e zero? Se confirmă.

Păi, ce-aţi făcut, domnule consilier judeţean al PNL? Cum aţi studiat harta drumurilor judeţene, vorba unui prieten? Cu susul în jos, cu ochii închişi, dintr-o hartă paralelă aflată în buzunarul lui Marin Anton?

Să ştiţi că, în condiţiile astea, ne putem aştepta la orice: filmarea să fie, de fapt, din alt judeţ, din alt an(?), poate chiar din altă galaxie(surse ne cam confirmă că nu exagerăm…). Nu vă mai credem, gata!

Cât priveşte „minciuna” noastră, sunt ceva probleme şi cu înţelesul sensului cuvintelor, pesemne… Am zis că NU au fost drumuri închise circulaţiei rutiere, nici restricţii, dar se circulă în condiţii de iarnă şi se acţionează în continuare. Cunoaşteţi definiţia fiecărui cuvânt în parte şi sensul lor când sunt alăturate, nu? Nu? Vreţi să vă desenez? Vă desenez, pe cuvânt, dar nici dumneavoastră să nu mai faceţi!

Băi, numai „profesionişti” au ăştia, n-ai văzut!

 

Sursă foto: Facebook, Adrian Vadim

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here