”100 de ani de unitate” este ceremonialul militar ce a fost organizat de Inspectoratul de Jandarmi Județean Giurgiu, cu sprijinul Primăriei municipiului Giurgiu, cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

Ceremonialul s-a desfăşurat joi, 29 noiembrie, de la ora 10.00, în Piața Tricolorului şi, cu acest prilej, a fost prezentată și replica sabiei lui Ștefan cel Mare, adusă în țară de o delegație din care face parte și un reprezentant al Jandarmeriei Române.

După întâmpinarea oficialităţilor, a fost intonat Imnul Naţional al României, a fost prezentată replica sabiei în faţa plutoanelor de jandarmi, au fost rostite alocuţiuni, a fost oficiată o slujbă religioasă, iar cei prezenţi au aplaudat, mai apoi, la parada militară.

După desfășurarea ceremonialului din Giurgiu, delegația se deplasează la Sibiu, unde sabia va fi binecuvântată și sfințită la Catedrala Mitroplitană de către Înalt Prea Sfințitul Laurențiu Streza, arhiepiscopul Sibiului și mitropolit al Ardealului.

De Ziua Națională a României, replica sabiei va fi expusă în cadrul paradei militare ce se va organiza la Brașov, iar la final aceasta va fi păstrată la Biserica “Schimbarea la Față” din Brașov, unde se află o parte din osemintele lui Mihai Viteazul.

***

Replica sabiei lui Ștefan cel Mare a fost adusă în România de Casa de Comerț Balcanică și Ordinul Militar Creștin – Ortodox “Sfânta Maria”, fiind donată de către Muzeul Topkapî din Istanbul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.