Aceasta este tema unei declaraţii politice făcute recent de către senatorul social-democrat giurgiuvean Niculae Bădălău.

Redăm integral declaraţia, în rândurile de mai jos.

„La invitaţia domnului Ilan Laufer, am participat(la sfârşitul lunii octombrie, n.r.), la Giurgiu, la prezentarea “ Smart Start USA”, un program foarte ambiţios şi care vine în sprijinul antreprenorilor români pentru ca aceştia să-şi dezvolte afacerile.

La eveniment, au fost prezenţi reprezentanţi ai mai multor Întreprinderi Mici şi Mijlocii, cei ai administraţiei judeţene şi locale giurgiuvene, dar şi mulţi tineri care doresc să cunoască toate modalităţile de a primi finanţare pentru afacerile pe care le au sau pentru firmele pe care doresc să le înfiinţeze.

Alături de Start Up Nation, un program naţional de succes, ajuns, iată, la cea de-a II-a ediţie, Smart Start USA poate contribui semnificativ la dezvoltarea mediului de afaceri din România. Smart Start USA este singurul program privat din ţara noastră, care urmărește crearea primului ecosistem românesc dedicat creșterii exportului si internaționalizării companiilor cu capital românesc, cu acces prioritar pe piața Statelor Unite ale Americii.

Sunt peste 1.000 de sucursale bancare implicate în implementarea programului, ceea ce va permite oricărei companii să beneficieze de program şi de toate facilităţile acestuia, indiferent de oraşul în care se află.

Printre obiectivele programului se numără dezvoltarea sectoarelor economice prioritare pentru exportul românesc, creşterea numărului companiilor cu capital românesc implicate în export şi numărului firmelor care se vor extinde pe pieţele externe. De asemenea, programul îşi propune crearea de noi locuri de muncă în economie în mod direct şi indirect prin stimularea producţiei şi a exportului.

Cei interesaţi trebuie să ştie că pot accesa fonduri pentru achiziţionarea de maşini, utilaje şi instalaţii specifice pentru producţia componentelor, produselor şi sistemelor electronice, fabricării produselor din azbociment, a materialelor hidroizolatoare, dar şi software-uri necesare desfăşurării activităţii pentru care se solicită finanţare, inclusiv licenţe şi software pentru comerţul on-line.

Doar la un click distanță, antreprenorii români pot accesa platforma (https://smartstartusa.net/) care asigură facilitarea accesului la finanţare, îndrumare, educare și instruire antreprenorială pentru un număr de 10.000 companii românești anual care vor să își extindă afacerile în străinătate.

Printre alte beneficii ale celor care vor intra în program, se numără accesul la comunitatea Smart Start USA şi al partenerilor, participarea gratuită la evenimentele Smart Start USA din ţară şi din străinătate, facilitarea accesului la reţeaua ataşaţilor economici ai României în străinătate, facilitarea accesului la reţeaua Camerei de Comerţ şi Industrie a României în ţară şi străinătate, accesul la garanţii din partea Fondului de Garantare şi Contragarantare.

Bugetul programului este de 500 milioane USD, valoarea creditului financiar acordat este de maximum 200.000 USD, aportul propriu de minimum 15%, iar perioada de implementare este de 7 ani.

Le doresc mult succes giurgiuvenilor, dar şi tuturor antreprenorilor români care doresc să aplice, iar  domnului Ilan Laufer îi urez succes în implementarea ambiţiosului program!

 

Vă mulţumesc!

Senator PSD Niculae Bădălău”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here