Nu este conferinţă de presă a PNL Giurgiu în care preşedintele Marin Anton să nu spună(uşurel, aşa, ca o spovedanie) că şi el a făcut prostii, că ştie cum este, că n-a luat cele mai bune decizii, că a fost şi în partide mici deci perisabile, că nu e uşă de biserică etc.

Dacă vreţi neapărat cu ghilimelele de rigoare, facem un efort, da ‘ n-o să fie vreo diferenţă, oricum.

Or fi probabil treburi d-astea… casnice, menite să smulgă nişte lacrimi fierbinţi de la „fetele” neştiutoare, dispuse să-i ierte orice dacă înjură PSD. Dacă-i la modă, nah!

Plin de dosare pe la mai toate instituţiile aferente(DNA, DIICOT, ANI, Tribunal…), Marin Anton se înarmează la conferinţele de presă, se pare, cu aceleaşi vorbe pentru distragerea atenţiei: Ăla e hoţ, ăla e incompatibil, dosareeee, auăleeeeu, vai judeţu meeeeu, fugiţi!

Toate astea în timp ce măria sa, ca să fim eleganţi, continuă să dea cu subsemnatul pe ici pe colo în punctele esenţiale.

Renumitul dosar pentru luare de mită de 5 milioane de euro, ca-n vise, fraţilor!, merge înainte. Termenele curg, iar pe 16 noiembrie vom afla mai multe, pariu!

http://portal.just.ro/3/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=300000000798121&id_inst=3

Nu-i uşor de cercetat, ştim. Un aspect e mişto. În vară, s-a amânat judecata, întrucât apărătorul lui Anton era „bonlav”. Avea „frezoane”?

Asta explică şi de ce dreapta n-a făcut nimic cât a fost, j’ de mii de ani, la guvernare?

Cum era aia de la Pro TV?

 

 

Glumim şi noi, apără şi păzeşte, sănătate, ce să zicem?!

De curând, însă, nea Marin, înainte s-o ia pe drumul(rar şifără eficienţă) spre Giurgiu, cu gândurile îndreptate către consilierii judeţeni ai PNL(executabili) care vor dezvoltarea judeţului, către obsesiile sale Bădălău şi Mina, şi-a aflat, de curând „rechizitoriul”.

Adică se tot duce acolo unde-i blesteamă pe dujmanii politici să ajungă… Trist. Mi-e milă, chiar.

Păi, ori judecăm ori ne judecăm, domnule Anton? Între două conferinţe, mai mergem şi la sentinţe? Sau râde ciob de oală spartă/ na-ţi-o dreasă că eşti moartă?

Justiţia va decide. Amin!

RED-acţia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here