Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, a făcut acest anunţ, pe pagina sa de Facebook:

„Le-am promis giurgiuvenilor că vom debloca proiectul pentru reabilitarea şi modernizarea Drumului Judeţean 603 şi ne ţinem de cuvânt!

Am semnat astăzi contractul pentru lucrările rămase de executat la obiectivul de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 603: Naipu(DN 6) – Schitu – Mirău – Stoeneşti – Ianculeşti – Uzunu – Mihai Bravu – Comana(DJ 411)”.

În mandatele trecute, pentru acest drum au fost accesate fonduri europene, însă, din cauza nerespectării termenelor de execuţie a lucrărilor, a fost reziliat contractul cu firma constructoare. Apoi, problemele au continuat din cauza contestaţiilor depuse după procedurile de licitaţie.

Mă bucur că, în sfârşit, am intrat în linie dreaptă cu acest proiect pentru un drum judeţean foarte #important!

Valoarea contractului semnat astăzi este de aproape 32 de milioane de lei şi urmează să dăm Ordinul de începere a lucrărilor în cel mai scurt timp.

#ModernizămJudeţulGiurgiu!”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here