Recunosc că n-am mai fost de ceva vreme la conferinţele de presă ale PNL Giurgiu. Cine-a avut răbdarea să urmărească pe net primele 10 minute mă înţelege perfect.

Hai, totuşi, să merg azi, 19 septembrie, zic, că poate, după lunile de vară, nea Marin Anton o fi avut suficient răgaz să-şi mai şlefuiască niţel discursul politic, să ia nişte cursuri de comunicare, nu ştiu, să mai facă ordine printre consilierii de imagine şi suflătorii-n ceafă ori dos. Poate mai aflăm ceva despre organizaţia PNL Giurgiu, dacă mai respiră, nişte mesaje de încurajare pentru membri şi simpatizanţi, nu ştiu, că d-aia sunt, conform definiţiei, conferinţele de presă. Draci!

Care credeţi voi că a fost principalul şi ăl mai aprins subiect al conferinţei de presă de azi susţinută de Marin Anton, secundat de tatăl finului său, Costel Dumitru? Bravo, sunteţi isteţi! Bădălău. Dar nu orice fel de Bădălău, ci Bădălău care ar fi în concediu cu finul şi finul finului şi finul finului finului naşului şamd. Doamne, îi zic, iar vorbiţi despre concediul adversarului politic? Sunteţi invidios, pesemne…

Acum, între noi fie vorba, aproape că-l înţeleg şi mi-e şi oarecum milă. Că, deh, printre acuzaţii, lui Anton, din când în când, îi mai scapă şi suspine: că pe el nu-l mai ia nimeni la vânătoare, nici propriii săi primari nu-l mai cheamă la ziua comunei(vezi Cosoba), la nunţi merge neinvitat. Aşadar, cine ştie, nici în concediu n-o mai fi mers de multă vreme, că n-o mai avea cu cine…

E frustrant, bănuiesc.

Depăşim momentul şi, cum era de aşteptat, într-un sincer semiacces de enervare, cu multe cuvinte pe secundă, preşedintele PNL Giurgiu n-a ratat faza cu petrecerea la care un solist a cântat ce-a cântat pentru diaspora.

Numai că Anton, în, probabil, disperarea-i politică deja demonstrată, a lansat o ipoteză pe care nici cei mai bine plătiţi haştagişti n-au îndrăznit s-o lanseze, aceea că Bădălău de fapt ar fi transmis filmarea în direct, pentru că şi-ar fi dorit să audă toată ţara ce, logic, habar n-avea că o să-i iasă pe gură cântăreţului… Mă închin şi i-aş atrage atenţia că există o vorbă în asemenea cazuri, hai să zicem că e aia cu iartă-l, Doamne, că nu ştie ce spune. Sigur, nu pot să-i zic aşa, dar s-a subînţeles din reacţia mea. Şi tot în, probabil, disperarea-i politică deja demonstrată, Anton a scăpat porumbelu.. Sau cum să-i zic, domnule Anton? Cică Bădălău ar avea „realizări ioc, dar îi plac petrecerile şi „ţiganiadele”.

Văleu, nea Marine, adicătelea,trecând peste faptul că ai încurcat termenii, ai ceva cu persoanele de etnie romă care cântă la petreceri? Mamă, mamă! Finuţă cum mă ştiţi, nu mă reped la bietul politician, ci, mai întâi, îi cer definiţia sa la cuvântul „ţiganiadă” la care a făcut referire. Pun pariu că şi-a dat seama de gafă, doar că de data asta n-a făcut-o „solistul” de lângă domnia sa, ci chiar gura domniei sale. Marin Anton a dat-o la întors, că „în România, sunt anumite petreceri ale ţiganilor, care sunt la limita civilizaţiei…”. Hait, din rău în mai rău. Şi eu care credeam că m-am dus degeaba la conferinţă.

Adicătelea, domnule Anton, cum stabiliţi dumneavoastră care ţigan e civilizat şi care nu, care petrecere cu ţigani e civilizată şi care nu? Sau doar țiganii sunt necivilizați sau ce ați vrut să spuneți? Acum, ca o fată cinstită ce sunt, sunt convinsă că nu a vrut să sune chiar aşa, dar, ce să vedeţi, domnule Anton, nici Bădălău n-a comandat versul cu pricina, nu l-a aplaudat, nu l-a pus pe Facebook şi nu este de acord cu el.

Cam naşpa, a?

Dialog imaginar, în campania electorală:

Marin Anton, într-un cartier sau sat în care locuiesc persoane de etnie romă:

  • Să mă votaţi! Vă iubesc şi vă respect pe toţi!

Un ţigan civilizat:

  • Mult, mult sex oral PNL!

Aplauze!

 

P.S: Îl rog pe colegul meu Mihăiţă Grigore, dacă vrea, să comenteze puţin legat de „ţiganiadele” lui Anton, după ce urmăreşte filmarea, poate îl lămureşte el pe şeful PNL Giurgiu cum stă treaba în cazul ăsta.

*Fotografia este un trucaj. Serios!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here