La Conferinţa Judeţeană de seara trecută, Niculae Bădălău şi echipa sa de la PSD Giurgiu au avut oaspeţi de seamă de la centru, prieteni ai senatorului social-democrat, dar şi ai preşedintelui executiv al PSD Giurgiu, Marian Mina. Este vorba despre fostul premier Mihai Tudose, de vicepreşedintele Adrian Ţuţuianu, secretarul general adjunct al PSD central, Codrin Ştefănescu, şi de vicepremierul Paul Stănescu.

În rândurile de mai jos, vă redăm cele mai importante fragmente din mesajele transmise de personalităţile politice menţionate.

Paul Stănescu:

„Am venit aici chiar cu bucurie şi cu un respect pentru voi toţi de la PSD Giurgiu, pentru că rezultatele voastre au demonstrat că sunteţi cea mai puternică echipă din ţară! Şi la locale, la parlamentare şi la prezidenţiale, voi sunteţi pe primul loc. Am venit şi pentru prietenul meu foarte bun, Nicu Bădălău, pentru că am reuşit împreuăp să facem multe lucruri bune şi, în continuare, va fi la fel. Trebuie să rămânem uniţi, să avem majoritate parlamentară, să ducem Guvernarea până în 2020, să lăsăm la o parte toate supărările. Programul pentru România al Coaliţiei PSD-ALDE este cel mai bun din ultimii 28 de ani şi trebuie să implementăm toate măsurile promise!”.

Adrian Ţuţuianu:

„Vă mulţumesc pentru invitaţie! Îmi propusesem de mai multă vreme să vin în Giurgiu, pentru că, în calitate de vicepreşedinte am responsabilitate în judeţele din zona de sud a Munteniei. Pe de altă parte, am dorit să vin pentru că vă ştiu pe mulţi dintre dumneavoastră. Mă cunosc cu Nicu Băălău de 20 de ani, cu domnul Marian Mina de când era director la DRDP, am o relaţie foarte bună cu domnul senator Marciu. Astfel, eu cred că a avea o relaţie de colaborare între noi este esenţial pentru viitorul PSD. Au început doamnele din Giurgiu şi Târgovişte cu schimbul de experienţă politică, dar eu îmi doresc să extindem asemenea proiecte şi la nivel administrativ. Vreau să îl felicit pe Marian Mina pentru cum a condus organizaţia PSD Giurgiu, dar mai ales pentru ceea ce a realizat în administraţia judeţului Giurgiu. Ştiu foarte bine ce presupune munca în Consiliul Judeţean, cât de greu este să rezolvi problemel fiecărei localităţi în parte, dar echipa PSD a reuşit aceste lucruri şi vă felicit pentru aceasta!”.

Mihai Tudose:

„Am venit la Giurgiu cu drag şi nu doar pentru că am o relaţie foarte bună, de prietenie, cu Niculae Bădălău, ci şi pentru că am dorit să fiu în mijlocul dumneavoastră şi să vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi.

Domnii Mina şi Bădălău au avut grijă să vă bată la cap ca să faceţi proiecte, pentu ca, mai apoi ei să rupă uşile la Bucureşti pentru ca acestea să se materializeze. Succesul echipei PSD Giurgiu este al fiecăruia dintre dumneavoastră, iar meritul lui Niculae Bădălău este că a reuşit să creeze o echipă puternică şi unită, la Giurgiu!”.

Codrin Ştefănescu:

Să ştiţi că nu au venit azi aici toţi cei care îi susţin pe Niculae Bădălău. El primeşte salutări şi succes de la toţi colegii de la Bucureşti, începând cu preşedintele Dragnea!(…). Prietenii mei de aici, Tudose, Ţuţuianu, Stănescu se laudă ei cu scorurile din judeţele pe care le reprezintă, dar adevărul este că sunt invidioşi pe cei 68%, scor istoric pentru PSD, pe care l-aţi obţinut dumneavoastră, PSD Giurgiu. Toată ţara este invidioasă pe acest scor! Sunteţi o familie unită şi aş vrea ca şi la centru să fim la fel ca PSD Giurgiu. Mi-aş dori ca PSD întreg să fie unit şi omogen ca PSD Giurgiu şi atunci vom avea şi mai multe rezultate. Nu suntem perfecţi, suntem oameni… iar o mare greşeală, în opinia mea, este că nu au venit astă-seară aici doi parlamentari. Este vorba despre Alexandru Andrei şi Răzvan Cuc. Ei ar fi trebuit să fie prezenţi măcar pentru respectul pe care vi-l datorează, deoarece munca voastră i-a scos pe ei deputaţi. Ştiu că veţi găsi o soluţie şi vă veţi impune astfel încât toată lumea să fie în aceeaşi barcă!”.

Cătălina Sfetcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here