Anunţul a fost făcut, joi, 6 septembrie, în conferinţă de presă, de către subprefectul Adriana Puţaru şi directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare(DSV) Giurgiu, Liviu Florescu.

În primul rând, Puţaru a anunţat că, la solicitare a două primării, două târguri din judeţ vor fi redeschise, dar doar pentru comercializarea legumelor, fructelor, verdeţurilor şi produselor nealimentare.

„În această săptămână, am avut şedinţe ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor, generate de solicitările unor primării care, având în vedere faptul că, toamna, comerţul cu legume şi fructe se intensifică. Astfel, am decis deschiderea târgurilor din Călugăreni şi Bolintin Vale, dar numai pentru comercializarea fructelor, legumelor, produselor nealimentare. Activitatea în târguri va fi atent monitorizată de angajaţi ai DSV, ai Poliţiei Judeţene, dar şi de reprezentanţi ai celor două primării, acestea fiind organizatorii târgurilor”, a spus Puţaru.

Pe de altă parte, subprefectul a cerut jurnaliştilor ca, înainte să publice „zvonuri” cu privire la posibile cazuri de pestă porcină africană în judeţ, să ceară un punct de vedere autorităţilor.

„La noi, în acest moment, nu există niciun caz de pestă porcină africană confirmat. Au existat zvonuri că am avea două cazuri, nu există aşa ceva. Cei care vă pot da informaţii corecte pe acest subiect sunt cei de la DSV şi noi, de la Prefectură. Nu trebuie să creem panică nejustificat!”, a zis Puţaru.

La rândul său, directorul DSV Giurgiu, Liviu Florescu, a vorbit despre „cazul de Izvoarele”, acolo unde s-ar fi înregistrat un caz de pestă porcină africană.

„Ieri, au apărut ştiri pe posturile naţionale potrivit cărora, în Izvoarele, am avea suspiciunea de cazuri de pestă porcină africană. Suspiciunile sunt anunţate doar de DSV, iar diagnosticul se pune doar în baza unei analize de laborator. Probele se trimit, apoi, la Bucureşti, la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală(…). Probele pe care în acest caz le-am trimis la Bucureşti au fost pentru suspiciune de intoxicaţie furajeră, în baza simptomelor constatate, nu de pestă porcină africană(…). Ultimul cuvânt îl au autorităţile de la Bucureşti care emit un buletin de analiză”, a spus Florescu.

Totodată, subprefectul Adriana Puţaru a venit cu precizări şi în ceea ce priveşte zvonurile că în judeţ s-ar fi săpat deja „gropi” pentru porcii care ar fi infestaţi cu pestă porcină africană. „Săptămâna trecută, în toate comunele au fost comisii pentru identificarea şi verificarea unor amplasamente pentru eventualele gropi în care sperăm că nu va fi cazul să fie îngropaţi porci. Este doar o măsură de prevenţie, nu a fost săpată nicio groapă”, a subliniat subprefectul.

De asemenea, directorul DSV Giurgiu a anunţat că, în judeţul Giurgiu avem 11 ferme de porci, cu circa 17.000 de animale. Unele dintre acestea au sacrificat deja la termen porcii şi au dorit să ştie dacă poate fi reluată producţia. „Sigur că pot, le-am transmis, atâta vreme cât nu avem confirmat niciun caz de pestă porcină africană în Giurgiu!”, a mai spus Florescu.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.