Consilierii judeţeni giurgiuveni, reuniţi, miercuri, 29 august, în şedinţă ordinară, au adoptat cu unanimitate de voturi două proiecte de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice pentru obiectivele de investiţii „Centru de zi pentru persoane vârstnice Răsuceni”, respectiv „Centru de zi pentru persoane vârstnice Băneasa”.

Potrivit datelor cuprinse în referatele celor două proiecte de hotărâre, în cadrul Programului de investiţii publice pe 2018, a fost prevăzută proiectarea pentru amenajarea celor două obiective. Până acum, a fost adoptată documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii, iar ceea ce au aprobat azi consilierii se referă la proiectul tehnic şi detaliile de execuţie.

Cele două centre vor fi amenajate cu fonduri prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Principalul obiectiv al investiţilor îl constituie creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale în cazul persoanelor vârstnice ce au împlinit 65 de ani. Printre serviciile ce vor fi oferite la cele două centre se numără: asistenţă hrană, psihologică şi medicală- reprezentând tratamente primare- la centru şi la domiciliu, asistenţă kinetoterapie, asistenţă ocupaţională şi reintegrare socială.

Valoarea fiecărui proiect este de circa 1,9 milioane de lei.

Durata de realizare a investiţiilor va fi de 12 luni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.