Era evident că, între un PSD care dovedește că știe să conducă o țară în interesul acesteia, nu în interesul altora, și un Johannis care nu știe nici măcar pe ce lume este, marile puteri din afară și marile puteri din interior îl vor în continuare pe Johannis. Mult mai util. Mult mai docil.

L-au ales în 2014, l-au făcut prezident. Iar acum, evident că Johannis pur și simplu confirmă așteptările. Nu se întîmplă nimic altceva de 4 ani decât ce era inevitabil să se întâmple. Solemn și degrabă vărsător de penibilități trist-amuzante de tipul „urmăresc cu preocupare”, „într-o viață anterioară”, „MUIE PSD opțiune politică” și nimic altceva. Util. Docil. Problema este că în acest proces de selecție de șef de gubernie au căzut la mijloc unii, pe post de masă de manevră. Îi cheamă tinerii frumoși și sălbatici sau #rezist,#corupțiaucide și altele. Aceștia trăiesc zilele astea intense pendulări emoționale, specifice oamenilor cu frustrări, cea mai mare fiind aceea că nu le-a reușit un nou COLECTIV.

De la entuziasmul cu care au fost încărcați prin mijloace specifice în acele zile când s-au dus după fentă, recte înainte de mitingul din 10 august 2018 al Diasporei, la tristețea și disperarea din zilele astea, când și-au dau seama că e cazul să urmărească cu preocupare felul în care au fost păcăliți ca la Verdun. Un jandarm bătut cu bestialitate, femeie fiind, a fost victoria sărbătorită cu borduri aruncate în forțele de ordine conform îndemnului:  foc, fum și sânge.

România a ajuns statul acestor indivizi, datorită faptului că, Noi, ceilalţi, care avem curajul să ne afirmăm valorile, istoria şi demnitatea de a fi român, Noi, ceilalati, ne-am izolat şi ne-am retras din calea acestor ‘’năvălitori’’, ezitând să le ţinem piept, deşi sunt în realitate o mână de personaje dubioase, infractori, marionete şi păpuşari ai unui circ ambulant şi grotesc. DEZBINATORULE, trezirea la realitate după spectacolul acestor saltimbanci este anevoioasă pentru mulţi români, acum când ne dăm seama de adevăratul lor scop. Sânge! Libertatea nu este dreptul de a face ce vrem, ci de a face ce se cuvine ! Noi, ăștia care am votat PSD, n-avem pendulări emoționale, că am știut dintotdeauna ce președinte am putea avea!

DEZBINATOR! Aceeași părere o avem și acum ca și în 2014. Asta-i pentru cei care nu ne-ați crezut atunci, când v-am zis ce și cum. Ați preferat păcălelile marilor puteri din afară și din interior. Lasă că descoperiți acum, pe propria voastră piele. Și, nu mai faceți apeluri disperate către membri PSD ! Nu ei au pornit războiul, dar vor ști să-l câștige !
Mediocrii sunt ușor de identificat domnule prezident ! Ei nu admiră, nu aprobă, nu încurajează, ci doar neagă, refuză și contestă.
Incultura și infantilismul politic vă sunt prieteni buni domnule DEZBINATOR din DEAL!

OPSD

Sursa: Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here