Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, a vorbit, în conferinţă de presă, joi, 12 iulie, despre proiectele de infrastructură rutieră în derulare, într-un scurt bilanţ, la 2 ani de mandat.

“În momentul în care am preluat conducerea Consiliului Judeţean Giurgiu, toate contractele erau blocate. Adevărul este şi că cei doi constructori au avut probleme, au intrat în insolvenţă, nu s-a obţinut finanţare pentru toate drumurile, în fine, o muncă în plus pentru mine şi echipa de la CJ Giurgiu(…). Sunt sigur că munca noastră se vede, îmi doresc să realizăm şi mai mult, vom face toate eforturile în acest sens. Îi mulţumesc pentru ajutor domnului senator Niculae Bădălău şi tuturor colegilor mei din Consiliul Judeţean”, a declarat Marian Mina.

Vă prezentăm şi noi, în rândurile de mai jos, stadiul proiectelor pentru drumurile judeţene derulate de CJ Giurgiu, cu fonduri de la bugetul de stat sau din bugetul propriu.

I. În anul 2015, în cadrul subprogramului “Infrastructură la nivel judeţean” prevăzut în OUG 28/2013 pentru aprobarea PNDL(I), judeţul Giurgiu a încheiat cinci contracte de finanţare cu Ministerul Dezvoltării, în valoare de peste 27 de milioane de lei şi care totalizează o lungime de peste 33 de kilometri pentru:

 

  1. Reabilitare traseu rutier pentru DJ 401 Hereşti-Hotarele, 3,5 kilometri. Contractul de lucrări a fost încheiat în anul 2011, lucrările au fost demarate în acelaşi an, iar în perioada 2013-2015, au fost realizate lucrări în limita sumelor disponibile pentru finanţare. Ca urmare a asigurării fondurilor necesare, lucrările au fost recepţionate în august 2017.
  2. Reabilitare şi modernizare DJ 412 C, Uieşti-Goleasca- DJ 601, 4,5 kilometri. Contractul de lucrări a fost încheiat în anul 2011, lucrările au fost demarate în aceeaşi perioadă, apoi sistate, iar în perioada 2013-2015, au fost realizate lucrări în limita sumelor disponibile pentru finanţare. Ca urmare a asigurării fondurilor necesare, lucrările la acest obiectiv au fost finalizate la data de 13 iunie 2018. În curând va fi făcută recepţia acestora.
  3. Reabilitare DJ 601, Bolintin Deal-Bolintin Vale- Malu Spart, 11 kilometri. Contractul de lucrări a fost încheiat în 2012, din lipsa finanţării nu s-a lucrat la acest obiectiv până în perioada 2017-2018. Ca urmare a asigurării fondurilor necesare, în martie 2017, s-a emis ordin de începere a lucrărilor iar la această dată sunt realizate în proporţie de 90% şi se estimează că vor fi finalizate în trimestrul III al acestui an.
  4. Modernizare DJ 404, limită judeţ Dâmboviţa-Drăgănescu-Floreşti, 6,7 kilometri. Contractul de lucrări a fost încheiat în 2012, ca urmare a asigurării fondurilor în 2016 s-au decontat o mare parte din lucrările de execuţie. La această dată, lucrările de investiţii sunt realizate în proporţie de 75%, mai sunt de realizat şanţuri, podeţe, drumuri laterale.
  5. Reabilitare DJ 401A, Palanca-Stoeneşti, 5 kilometri. Contractul de lucrări a fost încheiat în 2012, s-au demarat lucrările de execuţie în acelaşi an, până în 2014. Ca urmare a asigurării fondurilor necesare, în martie 2017, s-a emis ordin de reluare a lucrărilor, iar la această dată investiţiile sunt realizate în proporţie de 77%.      
  6. În baza solicitărilor transmise de CJ Giurgiu, în februarie 2017, Ministerului Dezvoltării, prin Ordin de ministru, în iulie 2017, s-a aprobat lista obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora pentru finanţarea PNDL 2017-2020 care cuprinde 13 obiective de investiţii în domeniul modernizării şi reabilitării drumurilor judeţene. Până la finalul lui 2017, în baza documentaţiilor depuse de CJ Giurgiu la MDRAPFE, s-au încheiat 13 contracte de finanţare, toate având o valoare de peste 137 de milioane de lei, pentru o lungime de 100 de kilometri.

 

  1. Modernizare DJ 412 Prundu(DN41)-Colibaşi, aproape 11 kilometri, valoare de peste 11 milioane de lei. Contractul de lucrări a fost încheiat în anul 2009, iar pe parcursul a circa 6 ani, până în 2015, lucrările au fost realizate în proporţie de 47%. Ca urmare a încheierii contractului de finanţare, la finalul lui 2017, lucrările de execuţie s-au reluat la 11 aprilie 2018, ritmul de realizare este foarte bun şi se estimează că lucrările vor fi finalizate până în septembrie 2018.
  2. Modernizare DJ 601 D, Letca Veche-limită judeţ Teleorman, 2 kilometri, contract de finanţare- aproape 3 milioane de lei. Contractul de lucrări a fost încheiat în anul 2012. Din lipsa finanţării, nu s-a lucrat la acest obiectiv între anii 2012-2017. În luna octombrie 2017, după încheierea contractului de finanţare, s-au demarat lucrările de execuţie şi, la această dată, gradul de realizare este de circa 75%. Lucrările sunt în derulare şi se estimează că vor fi finalizate în trimestrul III din 2018.
  3. Modernizare DJ 412D Bucşani(DN61)-Malu Spart, 7,8 kilometri, contract cu o valoare de peste 10 milioane de lei. Contractul de lucrări a fost încheiat în 2012. Din lipsa finanţării, nu s-a lucrat la acest obiectiv între anii 2012-2017. La sfârşitul anului 2017, după încheierea contractului de finanţare, s-au demarat lucrările cu un grad de realizare, în prezent, de 75%.
  4. Modernizare DJ 151E, limită judeţ Dâmboviţa-Trestieni, 5,4 kilometri, contract cu o valoare de aproape 2 milioane de lei. Contractul de lucrări a fost încheiat în anul 2009, iar pe parcursul a 2 ani(2013-2014), lucrările s-au realizat în proporţie de 38%. Ca urmare a încheierii contractului de finanţare în 2018, lucrările de execuţie vor fi reluate şi se estimează că se vor finaliza până la finalul acestui an.
  5. Reabilitare şi modernizare DJ 611, Roata de Jos-Sadina-Cartojani-limită judeţ Teleorman, peste 5 kilometri, contract de finanţare cu o valoare de peste 2 milioane de lei. Contractul de lucrări a fost încheiat în 2012, iar pe parcursul a circa 3 ani(2014-2017), din lipsa finanţării, nu s-a lucrat la acest obiectiv, gradul de realizare fiind de 58%. Ca urmare a încheierii contractului de finanţare la finalul anului 2017, lucrările de execuţie vor fi reluate.
  6. Modernizare DC 121 Slobozia(DN 5C)-DJ 504, 5 kilometri, contract cu o valoare de 5,7 milioane de lei. Contractul de lucrări a fost încheiat în anul 2012, iar pe parcursul a 5 ani de la data încheierii contractului, nu s-a lucrat la acest obiectiv, gradul de realizare fiind, în 2017, de 1 %. Ca urmare a încheierii contractului de finanţare, în octombrie 2017, au fost demarate lucrările de execuţie, la această dată gradul de realizare este de 35%, investiţia fiind în derulare.
  7. Reabilitare şi modernizare DJ 506 A, limită judeţ Teleorman-Toporu(DJ 503), aproape 7 kilometri, contract cu o valoare de 14,4 milioane de lei. Pentru acest obiectiv s-a întocmit documentaţia tehnico-economică, la faza DALI, în 2015. După încheierea contractului de finanţare la finalul lui 2017, s-a demarat procedura de achiziţie pentru proiectare faza proiect tehnic şi execuţie, la această dată fiind în etapa de evaluare tehnică a ofertelor.
  8. Reabilitare DJ 413, DJ 603- Halta CFR Mihai Bravu-DN 41, 9,6 kilometri, contract cu o valoare de peste 20 de milioane de lei. Pentru acest obiectiv s-a întocmit documentaţia tehnico-economică, la faza DALI, în 2015. După încheierea contractului de finanţare la finalul lui 2017, s-a demarat procedura de achiziţie pentru proiectare faza proiect tehnic şi execuţie, la această dată fiind în etapa de evaluare tehnică a ofertelor.
  9. Modernizare DJ 503A, Halta CFR Onceşti-Radu Vodă-Izvoarele-Chiriacu-Răsuceni-limită judeţ Teleorman, aproape 14 kilometri, contract cu o valoare de peste 18 milioane de lei. Pentru acest obiectiv s-a întocmit documentaţia tehnico-economică, la faza DALI, în 2015. După încheierea contractului de finanţare la finalul lui 2017, s-a demarat procedura de achiziţie pentru proiectare faza proiect tehnic şi execuţie, la această dată fiind în etapa de evaluare tehnică a ofertelor.
  10. Modernizare DJ 507, Giurgiu-Oinacu-Braniştea-Gostinu, peste 15 kilometri, contract cu o valoare de aproape 20 de milioane de lei. Pentru acest obiectiv s-a întocmit documentaţia tehnico-economică, la faza DALI, în 2015. După încheierea contractului de finanţare la finalul lui 2017, s-a demarat procedura de achiziţie pentru proiectare faza proiect tehnic şi execuţie, la această dată fiind în etapa de evaluare tehnică a ofertelor.
  11. Modernizare DJ 412 C, Ogrezeni(DJ 412A)-Podişoru-Bucşani-Obedeni-Uieşti-Goleasca-DJ 601, aproape 4 kilometri, contract cu o valoare de peste 8,6 milioane de lei. Pentru acest obiectiv s-a întocmit documentaţia tehnico-economică, la faza DALI, în 2015. După încheierea contractului de finanţare la finalul lui 2017, s-a demarat procedura de achiziţie pentru proiectare faza proiect tehnic şi execuţie, la această dată fiind în etapa de evaluare tehnică a ofertelor.
  12. Reabilitare DJ 401 A Bolintin Vale-Palanca, 3,2 kilometri, contract cu o valoare de 5,2 milioane de lei. Pentru acest obiectiv nou s-a întocmit documentaţia tehnico-economică la faza DALI în 2017. După încheierea contractului de finanţare la finalul lui 2017, s-a demarat procedura de achiziţie pentru proiectare faza proiect tehnic şi execuţie, la această dată fiind postat în SICAP.
  13. Reabilitare DJ 412A Ogrezeni-Malu Spart(DJ 601), 8,5 kilometri, contract cu o valoare de peste 13 milioane de lei. Pentru acest obiectiv nou s-a întocmit documentaţia tehnico-economică la faza DALI în 2017. După încheierea contractului de finanţare la finalul lui 2017, s-a demarat procedura de achiziţie pentru proiectare faza proiect tehnic şi execuţie, la această dată fiind în etapa de evaluare tehnică a ofertelor.

În afara obiectivelor susmenţionate ce sunt finanţate din fonduri de la bugetul de stat, prin PNDL, Consiliul Judeţean a prevăzut în listele de investiţii pe 2017 şi 2018, două obiective ce sunt finanţate din bugetul CJ Giurgiu, aflate în diferite stadii de execuţie:

  1. Modernizare DJ 505 Putineiu-Chiriacu, 1,3 kilometri. Pentru acest obiectiv s-a întocmit documentaţia tehnico-economică la faza DALI în 2016. În 2017, s-a încheiat contractul de proiectare şi execuţie lucrări, iar după întocmirea documentaţiei tehnico-economice la faza PT, la începutul lunii mai 2018, s-a emis ordin de începere a lucrărilor de execuţie. Stadiul fizic este în prezent de circa 35% şi lucrările vor fi finalizate până la finalul lui 2018.
  2. Modernizare DJ 412 Vărăşti-limită judeţ Călăraşi, 2 kilometri. Pentru acest obiectiv s-a întocmit documentaţia tehnico-economică la faza DALI în 2016. În 2017, s-a încheiat contractul de proiectare şi execuţie lucrări, iar după întocmirea documentaţiei tehnico-economice la faza PT, la începutul lunii aprilie 2018, s-a emis ordin de începere a lucrărilor de execuţie. Lucrările au fost finalizate în 5 iulie 2018.

 

Într-un articol viitor, vă vom prezenta proiectele de infrastructură rutieră finanţate din fonduri externe nerambursabile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here