Consilierii judeţeni giurgiuveni, reuniţi, luni, 9 iulie, în şedinţă extraordinară, au aprobat, cu unanimitate de voturi, un proiect de hotărâre în acest sens.

Mai exact, este vorba despre o modificare făcută unor Hotărâri ale CJ Giurgiu anterioare, în cazul proiectului privind „predarea către Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii, a amplasamentului(…) şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii „Reabilitare, extindere şi dotare corp Spital Nou C1+C2”.

Director în cadrul Compartimentului Tehnic al CJ Giurgiu, Camelia Toma, a explicat că, după vizita pe teren a proiectantului, s-a constatat că în cadrul proiectului de reabilitare a celor două corpuri noi ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu pot fi executate şi lucrări de extindere.

„Astfel, prin memoriul SJU Giurgiu(…), transmis CNI, este fundamentată necesitatea şi oportunitatea realizării atât a reabilitării, cât şi extinderii clădirii pentru crearea circuitelor funcţionale, fără diminuarea numărului de paturi existente, noua denumire a obiectivului de investiţii devenind Reabilitare, extindere şi dotare corp Spital Nou C1+C2”, a subliniat Toma.

Întregul proiect de hotărâre poate fi studiat AIC: http://www.cjgiurgiu.ro/portal/giurgiu/cj/Stiri.nsf/All/AC6C2B9CD3F46DB2C22582C2003249AD/$FILE/punctul%20nr.5.PDF

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here