Andrei Coman şi Maria Neghină, membri ai Ansamblului  folcloric Mugurel de Vlaşca, au obţinut locul II la Festivalul Internaţional de toacă şi clopote ”Cântecul care zideşte”, ediţia a XV-a.

Festivalul s-a desfăşurat în perioada 2-4 iulie 2018 la Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena din oraşul Victoria, judeţul Braşov. În realizarea artistică a cântecului de toacă, Andrei Coman şi Maria Neghină au concurat cu copii din 22 de judeţe ale ţarii, precum şi din Ungaria şi Republica Moldova.

Cei doi copii au fost prezenţi la acest  festival alături de colegii lor din Ansamblul folcloric Mugurel de Vlaşca din satul Meletie, comuna Băneasa, judeţul Giurgiu. Ansamblul îndrumat de preotul Mihail Balaban a susţinut, în a doua zi a festivalului, un spectacol de jocuri populare din zona Vlaşca.

 “Bucuria timpului frumos a sporit bucuria din sufletele celor aproape 200 de participanţi la acest festival desfăşurat în fiecare an cu Binecuvântarea ÎnaltPreasfinţitului Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscop de Sibiu şi Mitropolit al Ardealului. Festivaul a fost  organizat şi însufleţit de părintele Octavian Smădu şi doamna preoteasă Gabriela dar ajutaţi şi de câţiva sponsori de nădejde şi de un primar cum toţi ar trebui să fie: cu frică de Dumnezeu. La Victoria, adevărată capitală mondială a cântecului de toacă, ospitalitatea gazdelor ne-a  cucerit: pe tot timpul şederii ne-am simţit ca în familie, pentru că toată lumea a purtat  de grijă oaspeţilor ca de proprii copii.

 Ziua de concurs a fost plină de emoţiile plăcute ale unei întreceri curate, fără aranjamente, pentru că premiul cel mai mare, pe care l-a  câştigat toată lumea, copii şi adulţi deopotrivă, a fost comuniunea. Cuvintele nu pot descrie nici fiorii cântecului de toacă şi nici bucuriile fiecărui moment în felul lui: slujba vecerniei în sobor de aproape 20 de preoţi, melodiile celor 8 clopote executate cu măiestrie de “stăpânul clopotelor”, Denis Latisev din Republica Moldova, inocenţa copiilor dar şi voinţa nezdruncinată de a demostra cât sunt de pricepuţi  să bată toaca .

În timpul concursului, lupta a fost frumoasă mai ales pentru că fiecare a avut câte ceva de învăţat de la ceilalţi, pentru că fiecare şi-a sporit ambiţia ca la anul să fie mai bun şi pentru că la decernarea premiilor nimeni nu s-a simţit nedreptăţit şi nimeni nu a avut lacrimi de suferinţă pe obraz.

 Faptul că doi copii din Ansamblul folcloric Mugurel de Vlaşca, deşi au participat pentru prima dată, au obţinut locul II la categoria lor de vârstă  dar şi faptul  că jocurile populare din zona Vlaşca susţinute de membrii  ansamblului nostru  au fost apreciate de spectatori, ne-au umplut inimile de bucurie. Ne-am întors de la festival mândri ca am reprezentat cu cinste Episcopia Giurgiu, judeţul Giurgiu dar şi pe toţi cei care au avut incredere în Mugurel de Vlaşca. Transportul pentru participarea la acest festival a fost asigurat de Consiliul Judeţean Giurgiu împreună cu  Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, cărora organizatorii şi membrii ansamblului folcloric Mugurel de Vlaşca le mulţumesc din inimă. Copiii au fost bucuroşi şi pentru că au  fost la  Lacul Bâlea, la Aqua Park din Călimăneşti, au participat la diferite activităţi artistice şi  au avut parte de numeroase surprize”, a declarat preotul Mihail Balaban, paroh al bisericii din satul Meletie, comuna Băneasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here