Evenimentul va avea loc marţi, 12 iunie, la Teatrul „Tudor Vianu”, iar invitaţia a fost lansată de către deputatul Cristina Elena Dinu, secretarul Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor.

„Cancerul de col uterin reprezintă a doua cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România şi principala cauză pentru femeile tinere, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani. În fiecare an, în România sunt diagnosticate 4343 de cazuri noi de cancer de col uterin, iar 1909 femei pierd în fiecare an lupta cu această boală.

Introducerea vaccinării anti-HPV, ca metodă de prevenţie primară, complementar programelor de screening organizat, poate reduce substanţial mortalitatea prin cancer de col uterin, cu precădere la femeile tinere.

În acest context, vă adresez invitaţia de a participa la dezbaterea cu tema „Impactul vaccinării anti-HPV în prevenţia cancerului de col uterin şi a bolilor asociate HPV”, care va avea loc mâine, 12 iunie 2018, începând cu ora 12.30, la Teatrul „Tudor Vianu”(Cafeneaua Artiştilor) din Giurgiu.

Evenimentul îşi propune să informeze şi să aducă în atenţia specialiştilor din domeniul sănătăţii, reprezentanţilor instituţiilor publice locale, precum şi părinţilor şi tuturor celor interesaţi, importanţa, beneficiile şi impactul vaccinării anti-HPV ca măsură primară de prevenţie a cancerului de col uterin şi a bolilor asociate infecţiei cu HPV. Astfel, în cadrul dezbaterii vor participa membri ai Parlamentului, precum şi reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Spitalului Judeţean Giurgiu, Colegiului Medicilor din Giurgiu, Societăţii Naţionale de Medicina Familiei Giurgiu, asociaţii de pacienţi, părinţi şi alte persoane interesate de subiect”, transmite Elena Dinu, pe Facebook.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here