Acum, o fi şi el conştient că s-ar putea să nu fie primit cu aplauze, chiar dacă vine doar ca spectator, dar preşedintele PNL Giurgiu, Marin Anton, a declarat, azi, în conferinţă de presă că va încerca să ajungă şi el la protestul de sâmbătă, 9 iunie, de la ora 20.00, al Partidului Social-Democrat.

„O să vin costumat în cămaşă albă şi cu mustaţă”, a spus Anton, încercând o ironie fină. Care nu i-a ieşit, la fel ca toate celelalte.

Apoi, făcând o comparaţie cu organizaţia PSD Bucureşti, Anton n-a contenit să „laude”, într-un fel sau altul, organizaţia PSD Giurgiu. „E cea mai tare!” a conchis fostul PDL-ist pe care îl sfătuim să vină, mai degrabă, costumat în prietena sa Elena Udrea. Măcar aşa va avea şansa să primească nişte atenţie.

Vă înţelegem dacă sunteţi frustrat, domnule Anton, deci şi ciuda o pricepem, pe cuvânt! Nu de alta, dar ultimele două proteste organizate de dumneavoastră, la Giurgiu, n-au reunit decât câţiva PNL-işti fără treabă p-acasă.

V-amintiţi faza cu: „Tu câţi ai adus?”, „Zece”, „Bravo, e bine!”. Aşa îl întrebaţi pe un coleg din judeţ, la protestul de iarna trecută. Nasol moment. Tristă susţinere. Ioc patos, multă jale şi lipsă de organizare. Normal că ţi-e ciudă!

Păi, atunci, chiar sunteţi invitat sâmbătă, de la ora 20.00, în Piaţa Victoriei, să luaţi gratis nişte lecţii de la PSD şi, cine ştie, poate vă alăturaţi lor, măcar pentru faza cu „lupta împotriva abuzurilor”, că tot susţineţi că DNA-u’ v-a călcat aiurea… Aiurea, poate veţi aplauda alături de giurgiuveni, de români pentru că au salarii majorate, dublate în cele mai multe cazuri, şi pensii readuse la valoarea dinainte să le-o tăiaţi voi, în Guvernul PDL din care făceaţi parte la momentul respectiv. Să strigaţi alături de giurgiuveni că sunteţi mulţumit de miliardele de lei aduse în judeţ prin PNDL, prin fonduri europene, că se mişcă lucrurile, în sfârşit, şi să demonstraţi că ţineţi cu oamenii care vor să se facă treabă în judeţul ăsta. Judeţ pe care, prin colegii dvs. din PNL l-aţi…  cum să zic să fiu finuţă? Neglijat, poftiţi, în atâta amar de vreme.

Hai, că vă mai arată odată giurgiuvenii câţi ies în stradă, când au cu adevărat ce apăra!

Haideţi, domnule Anton, să strigaţi un picuşor măcar împotriva dreptei(c-aţi fost şi-n stânga) care numai tăieri de venituri şi închideri de spitale şi construcţii în pantă şi Gala Bute, retrocedări nasoale şi multe altele a însemnat pentru România.

Haideţi, domnule Anton, curaj, că promit vă fac poză lângă pancartele cu #SuntemGiurgiu, jur!

Cătălina Sfetcu

*Este clar că fotografia e un trucaj(adevărul e că nu-i stă rău…)

P.S.: L-am contactat telefonic pe preşedintele PSD Giurgiu, Marian Mina, să-l întrebăm ce părere are despre participarea(ca spectator)a lui Marin Anton la mitingul PSD. Marian Mina i-a recomandat lui Anton să nu greşească, doamne fereşte, protestul şi să nimerească la ăla de la ora 17.00…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here