Întrunit în şedinţă extraordinară, Consiliul Judeţean Giurgiu a făcut astăzi o nouă mutare în cazul Centralei Termice (CET), dând-o în administrarea municipalităţii. Aceasta, în condiţiile în care, potrivit conducerii CJ, Giurgiu este singurul oraş din România unde CET-ul este la judeţ şi nu la municipiu.

Toate acestea se petrec după ce CJ a plătit 15,2 milioane de lei pentru o parte a SC Uzina Termoelectrica (SCUT), deşi vânduse societatea firmei Global International 2000 la sfârşitul lunii mai cu 21,7 milioane de lei.

Dezbaterile pe marginea proiectului de hotărâre privind darea CET-ului în administrarea Consiliului local au durat aproape o oră. Totuşi, un singur consilier, Dan Niţulescu(PDL), a votat împotrivă. În schimb, un alt democrat- liberal, Ion Bobe, le-a recomandat colegilor să “scape de gaura neagră” ce a reprezentat CET pentru judeţ.

Deocamdată, tot SCUT dă căldură

Preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, a explicat astăzi că este firesc ca CET-ul să fie la municipalitate, întrucât căldura ajunge doar în oraş şi nu în judeţ. Beianu a precizat că autorităţile locale trebuie să înfiinţeze o societate comercială ca să poată administra Centrala. “ Durează foarte mult înfiinţarea unei societăţi, astfel că iarna aceasta, practic tot SCUT va asigura încălzirea”, a zis Beianu.

Pe 4 noiembrie, Consiliul local Giurgiu se întruneşte în şedinţă ordinară şi rămâne ca şi aleşii locali să voteze pentru preluarea CET. Potrivit lui Dumitru Beianu, municipalitatea va prelua Centrala fără nicio datorie, dar restanţele populaţiei la căldură vor trebui achitate în continuare la SCUT, chiar dacă Consiliul local va înfiinţa o nouă societate.

preluat din Adevarul.ro

IP-ul tau este:
54.211.219.178

8 COMMENTURI

  1. Pa onoarea mea: domnu popa a fost securist ca prea stie multe. Dar le si cam bajbaie ca pana acum scria ca don luciano si cu mafia rusa sunt in afacere. Da poate o rezolvi tu ca am auzit ca vrei sa imi iei locul

  2. Acum că Cet-ul a încăput pe mâna lui Lucică așteptăm ca prețul gigacaloriei să scadă având în vedere că salariile confidențiale ale ăstora de la SCUT se vor încadra în media lefurilor celor din primărie ( care lefuri ce dracu nici ajutoare sociale nu se pot numi ).
    Poate că noua societate ce se va înființa să renunțe la serviciile acestui *găozar* pe nume Cepraga care regulează orașul la începutul fiecărei ierni după bunul lui plac -face și desface ordine și ordonanțe,inventează tot felul de contracte dar la viața omului de rând nu se gândește că el are câteva zeci de milioane lei vechi salariul . Și nu numai el.Hai liberare!!!!

  3. ce atata tura vura datoriile oricum nu sunt sterse
    parerea me ca ar trebui lumea sa isi plateasca datoriile asa este normal
    daca situatia economica se inrautateste o sa ajungem toti sa ducem la banci banii si sa murim de frig in casa
    parerea mea ca singurul lucru de facut este sa ne rugam sa nu se inrautateasca situatia economica

  4. Consilierii judeteni din care judet, d-le Popa, pe cei de la Giurgiu i-am văzut la televizor, erau la şedinţă

Lasa un Reply