Ca nişte cotropitori nehaliţi, dar mult mai puţin simpatici ori evoluaţi moralmente decât vikingii, ca o molimă portocalie, cu o perioadă de incubaţie incredibil de rapidă, au pus mâna(pe) şi-au călcat în picioare Partidul Naţional Liberal şi se laudă, acum, cu “înaintaşii” lor…

Nu dau nici doi bani pe doctrina partidului, n-au nicio legătură cu liberalismul lui Brătianu, dar vorbesc despre el care şi cum i-ar fi pupat pe frunte, la naştere, ursindu-le să ajungă mari boşi la PNL Giurgiu. Ptiu, pupa-v-ar tata, de liberali autentici şi minunaţi!

Sigur, dacă ar trăi, “înaintaşul” cu pricina i-ar fi scuipat din nou, între ochi, dar nu de deochi!

Au făcut praf tot ce-a însemnat odată PNL Giurgiu, veniţi precum căpuşele primăvara, şi-au tupeul să “sărbătorească” 143 de ani de PNL, cu pectoralii păroşi scoşi mult în faţă şi fără pic de ruşine. Fără să aibă vreo minimă contribuţie la vreun proiect politic de redresare, de întărire a partidului menţionat!

Au demonstrat că îi interesează doar părjolirea a tot ce le iese în cale, plus  decimarea celor care îndrăznesc să-i contrazică, să nu se supună ordinelor lor.

Costel Dumitru, ieri, la conferinţa PNL Giurgiu: ”sunt  mândru că înaintasii mei sunt Kogălniceanu și Brătianu, şi nu Constantin Titel Petrescu sau Dobrogeanu Gherea”.

Mamă! Ce de (a)plecăciuni! Totuşi, intrigaţi şi curioşi să aflăm ADEVĂRUL despre înaintaşii lui Costel şi Marinică, am cotrobăit prin arhivele muzeului şi-am găsit ceva ce era evident:

Cum s-ar zice:

Io mă trag din brătieni(i),

Dar mă port ca indienii…

Pârjolesc şi ard doctrina

Şi dujmanii, bată-I vina!

Completarăm “evoluţia”,

Hai, pe net cu involuţia!

Semnat: Muzeograful de serviciu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here