Sâmbătă, 5 mai a.c., în jurul orei 14.00, o tânără, de 18 ani, din municipiul  Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Primarului, din localitatea Oinacu, județul Giurgiu, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe drumul prioritar, condus de un bărbat, de 48 de ani, din municipiul Giurgiu, pe fondul nerespectării semnificației indicatorului „Cedează trecerea” și neacordării priorității de trecere autoturismului.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto și a altor două persoane, ocupante ale autoturismul acesteia, cu vârstele de 12 respectiv 14 ani, din municipiul Giurgiu, care au fost transportate la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero alcool în aerul expirat, fiind conduși la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.