Şi el, precum oamenii ăia- ori prefăcuţi ori… inconştienţi- care tot anul fac numai rele, se duc o dată la biserică şi recunosc tot ce-au făcut. Apoi, pentru că li se pare că-s iertaţi, o iau de la capăt cu răutăţile, convinşi că Dumnezeu închide ochii la păcatele lor, aşa, la nesfârşit…
Exact aşa şi Marin Anton, azi, la conferinţa PNL Giurgiu.
După ce-a aruncat, ani la rând, cu lături dintre cele mai… consistente la adresa adversarilor politici, soţiilor şi copiilor lor, Anton ne-a emoţionat pe toţi până la lacrimi, azi, 27 aprilie, cu mărturisirea sa #întruiertareaînjurăturilor: „Am constatat că vorbim, şi eu, şi alţii, mai mult despre lucruri urâte decât despre lucruri frumoase!”.
Ai, să-mi trag palme, vorba unui prieten.
Eu recomand să nu ne dăm, totuşi, după „scaunul lui Ionel”, cum s-ar zice, şi să recunoaştem: îi cam trimiteţi bezele lui Bădălău, a? Ce scumpic! Sau, în sfârşit, după toate miştourile pe bune făcute de giurgiuveni la adresa PNL Giurgiu şi a haosului din această organizaţie, aţi realizat că avem dreptate?
Nici nu mă interesează, sincer, răspunsul, oricum ştiu prea bine că nu vă veţi putea abţine şi-o s-o comiteţi din nou. Şi iar o să vă spovediţi, din când în când, ca s-o luaţi de la capăt, cu „sufletul împăcat”.
Şi de-acuma înainte,
O să fiu băiat cuminte!
O să zic de PNLeu…
Nici în Dinu(Ionel, n.r.) n-am dat eu!
Io vă rog să mă iertaţi!
Bă, Costele, raportaţi:
Care zice rău de mine
Arunc… săgetuţe fine!
Nu înjur, nu scuip, nu bat,
Nici nu mai mănânc…
Păcat!
*Acesta este parţial un pamflet ce trebuie tratat ca atare. La fel şi fotografia, evident… trucaj.
