Peste 100 de jandarmi vor fi angrenaţi în misiuni specifice de asigurare a unui climat de ordine şi siguranţă publică pe timpul activităţilor recreative care vor avea loc în judeţul Giurgiu,  cu ocazia minivacanţei de 1 Mai.

Astfel, în perioada 28 aprilie – 01 mai a.c. jandarmii vor intensifica misiunile de patrulare pe raza judeţului şi municipiului şi vor veghea la ordinea şi liniştea publică a cetăţenilor care aleg să petreacă ziua de 1 Mai într-un cadru natural. Jandarmii vor fi prezenţi în zona:

– pădurii Bălănoaia;

– râului Argeş: localităţile Malu Spart, Drăgănescu, Poşta şi Căscioarele;

– râului Neajlov: localităţile Iepureşti şi Singureni;

– localităţii Comana şi a Parcului Natural Comana.

Având în vedere faptul că activităţile se vor desfăşura în zone în care publicul obişnuieşte să petreacă ocazional timpul liber, Jandarmeria reaminteşte câteva dintre obligaţiile legale la astfel de activităţi:

  • să respecte ordinea publică şi bunele moravuri, conform prevederilor legislaţiei în vigoare;
  • să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate;
  • să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat;
  • să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă;
  • să nu desfăşoare activităţi de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic şi/sau a zonelor indicate pentru activităţile de picnic.

Totodată, Jandarmeria le recomandă  să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să evite consumul excesiv de băuturi alcoolice, să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să semnaleze prompt forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here