Senatorul social-democrat Niculae Bădălău a adresat, la jumătatea lunii martie, o interpelare ministrului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş.

Răspunsul oficialului a fost publicat pe site-ul Senatului şi redăm şi noi cele mai importante aspecte din document.

Astfel, la întrebările senatorului: –există programe naţionale sau europene ce pot fi accesate de către autorităţile locale pentru proiecte privind investiţii în acest sector, astfel încât să fie limitate efectele inundaţiilor asupra terenurilor agricole, păşunilor sau chiar gospodăriilor?

-au fost deschise sau urmează să fie deschise linii de finanţare în acest sens?

-la nivelul Ministerului pe care îl conduceţi, există în derulare astfel de proiecte ce ar putea viza şi judeţul Giurgiu?

Ministrul Deneş a răspuns:

„Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Naţională „Apele Române, are în derulare în judeţul Giurgiu următoarele proiecte pentru prevenirea inundaţiilor:

  1. Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea a finalizat, la 31 decembrie 2017, obiectivul de investiţii finanţat de la bugetul de stat „Regularizare râu Neajlov pe tronsonul Crevedia Mare-Iepureşti, în vederea asigurării capacităţii de transport a albiei, judeţul Giurgiu”. În cadrul acestei investiţii au fost executate următoarele lucrări:

-În comuna Crevedia, judeţul Giurgiu, pe râul Neajlov:

Recalibrare albie

Supraînăţare diguri existente

Diguri noi în sat Găiseanca

-În comuna Clejani, pe râul Neajlov

Recalibrare albrie şi prelungire dig existent

-În comuna Iepureşti, pe râul Neajlov, Recalibrare albie

  1. Obiectivul de investiţii „Regularizare râu Ciorogârla, judeţul Giurgiu” promovat în cadrul proiectului „Investiţii prioritare în domeniul gospodăririi apelor” finanţate din fonduri externe BDCE şi bugetul de stat. Au fost finalizate lucrările de apărare pe teritoriul administrativ al localităţilor Drăgăneasca, Trestieni şi Joiţa din judeţ, în anul 2016.
  2. Obiectivul de investiţii „Amenajarea râului Argeş pe sectorul barajului Goleşti- baraj Ogrezeni în vederea stabilizării albiei în judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Giurgiu”– promovat în cadrul proiectului „Investiţii prioritare în domeniul gospodăririi apelor” finanţate din fonduri externe BDCE şi bugetul de stat. Investiţia se află în faza de reactualizare Studiu de Fezabilitare, urmând ca în anul 2018 să fie finalizată proiectarea, se estimeză ca lucrările de execuţie să demareze în anul 2019, în funcţie de finanţarea obţinută.

Menţionăm că lucrările promovate şi executate de AN Apele Române- Administraţia Bazinală Argeş-Vedea au avut ca prioritate scoaterea de sub efectul inundaţiilor sau reducerea efectelor produse de inundaţii în zonele locuite.

De asemenea, în conformitate cu prevederile Directivei 2007/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din  23 octombrie 2007 privind evaluarea şi gestionarea riscurilor la inundaţii şi a Hotărârii de Guvern nr. 626/2010 pentru aprobarea Strategiei Naţionale de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung, Guvernul României a promobat HG nr. 972/2016 pentru aprobarea Planurilor de management al Riscului la Inundaţii aferent celor 11 administraţii bazinare de apă şi a fluviului Dunărea pe teritoriul României.

În cadrul Planului de management pentru bazinul hidrografic Argeş Vedea este cuprins şi proiectul major „Amenajarea complexă a râurilor Sabar, Suta, Spalatura şi Tinoasa în vederea apărării împotriva inundaţiilor în localităţile riverane”, pentru care se va întocmi o fişă de proiect în vederea accesării de fonduri nerambursabile.

Referitor la întrebarea dacă există posibilitatea încheierii unor parteneriate între autorităţi locale, centrale şi mediul privat pentru accesarea de fonduri europene cu scopul realizării unor investiţii privind măsuri de protecţie împotriva inundaţiilor?,  vă comunicăm că se pot încheia parteneriate cu Administraţiile Bazinale de Apă din cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române.

 

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here