Întrebaţi în conferinţa de presă de ieri, de la Prefectură, care este stadiul procedurilor privind preluarea drumului ce leagă Vama de DN 5, senatorul Niculae Bădălău şi preşedintele CJ Giurgiu, Marian Mina, le-au adus veşti bune giurgiuvenilor.

“Am discutat cu domnul Barbu(Nicolae Barbu, primarul de Giurgiu, n.r.), se fac demersurile necesare pentru ca tronsonul respectiv să fie preluat de Ministerul Transporturilor. Este pregătită o Hotărâre de Guvern în acest sens. Fac precizarea că DRDP Bucureşti nu avea, oricum, nicio atribuţie în întreţinerea drumului respectiv”, a anunţat Mina.

La rândul său, Niculae Bădălău a opinat că acest drum trebuie, într-adevăr, să fie administrat de autorităţile centrale. “Sunt şi eu de părere că ar trebui să fie clasificat drept drum naţional, deoarece deserveşte întreaga ţară. Zilnic, trec pe acolo peste 2.500 de camioane şi o municipalitate nu-l poate întreţine singură”, a spus senatorul giurgiuvean.

De altfel, consilierii municipali au aprobat, ieri, în şedinţă ordinară, un proiect de hotărâre privind predarea amplasamentului menţionat către Ministerul Transporturilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.