Serios, Marin Anton a anunţat că are un „program” clar pentru dublarea procentului obţinut de PNL Giurgiu la ultimele alegeri.

În sfârşit, Anton şi-a dat seama, preţ de 5 minute, că e la o întâlnire cu presa şi nu la vreun birt, la taclale cu Costel, şi-a vorbit puţintel şi despre PNL Giurgiu. E, nu a dat detalii, ce dracu’, doar nu vreţi să afle dujmanii ce planuri excepţionale are el cu organizaţia judeţeană, dar mai că s-a jurat c-o să rupă tot la alegerile viitoare.

Auziţi: cel puţin 20% din sufragii, fo 20 de primari şi, plângi PSD!, 10 consilieri judeţeni la alegerile locale viitoare.

Domnule Anton, vrem şi noi ce „fumaţi” dumneavoastră!

Că, pe bune, este imposibil să nu ne gândim(recunosc!) la ce metode ar putea folosi cei 2,5 membri cât mai are PNL Giurgiu- toţi şefi– ca să convingă 20% din populaţia judeţului că o să ne transforme ei, pe(d)neliştii, în New York.

Proiecte?! Dezbateri interesante?! Critici constructive?! Discuţii despre interesele cetăţenilor?! Soluţii?! 

Draci. Tot cam ce le-aţi oferit giurgiuvenilor cât aţi condus municipiul şi judeţul, atâta amar de vreme: Multă, multă… sănătate!

Deci, cu ce, domnule Anton?!

Cu dreapta, sigur, dar a cui? Hai, spor la … umflat procente!

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here