Măsuri în Sănătate, la nivel central, dar şi proiecte pentru sistemul sanitar giurgiuvean. Acestea au constituit unul dintre principalele subiecte ale conferinţei de presă de azi a PSD Giurgiu.

Mai întâi, preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Marian Mina, a reamintit faptul că proiectul pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă(SJU), preluat de Compania Naţională de Investiţii, se află în plină primă procedură. „Este în evaluare DALI(documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii, n.r.), urmând ca în maximum 3 luni să fie urcat pe SEAP proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Spitalului Nou”, a spus Mina.

La rândul său, senatorul giurgiuvean Niculae Bădălău a completat cu faptul că proiectul pentru Spitalul Judeţean are o valoare de 15 milioane de euro. Un proiect similar este şi pentru Spitalul Bolintin Vale, cu o valoare de 11 milioane de euro, şi este avută în vedere pentru investiţii şi unitatea sanitară din Ghimpaţi. Tot la Bolintin ar putea fi construit un centru pentru urgenţe, inclusiv cu heliport, discuţii în acest sens fiind purtate cu secretarul de stat în MAI, Raed Arafat.

De asemenea, deputatul Cristina Elena Dinu, fost manager al SJU Giurgiu, a precizat că toate proiectele sunt viabile, vor fi implementate şi, cu siguranţă, nu au mai fost realizate investiţii de o asemenea anvergură la Spitalul Giurgiu până acum. „Trebuie să facem diferenţa între promisiunile unora şi faptele noastre. Lucrările ce vor fi făcute la Spitalul Nou sunt cele mai ample de până acum, de la reabilitarea şi modernizarea clădirii şi până la schimbarea reţelei electrice, recompartimentări, aducerea tuturor spaţiilor la standarde şi aşa mai departe”, a spus Elena Dinu, amintind şi de un alt proiect pentru SJU, mai exact pentru Unitatea de Primiri Urgenţe, despre care am scris şi cu alte ocazii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here