La  conferinţa de presă a PSD Giurgiu, deputatul Cristina Elena Dinu le-a vorbit, joi, 29 martie, jurnaliştilor giurgiuveni despre cele mai noi măsuri în învăţământ, adoptate de Guvern sau care au trecut de Camera Deputaţilor.

Am aprobat, ieri, alături de colegii mei deputaţi PSD şi ALDE, Legea Manualului. Proiectul prevede ca evaluarea manualelor să fie organizată prin Centrul Național de Evaluare și Examinare și Institutul de Științe ale Educației, în baza unei proceduri aprobate prin ordin al ministrului Educației Naționale, de către grupuri de evaluatori formate din cadre didactice, selectate în baza apelului public de selecție. Nu se mai pune problema manualului unic, dar vor fi maximum trei variante de manuscrise pentru fiecare disciplină în parte.

Proiectul va ajunge acum la Senat care este for decizional”, a spus Elena Dinu.

Deputatul giurgiuvean a vorbit şi despre decizia Guvernului ca manualele şcolare să fie realizate de Editura Didactică şi Pedagogică, Dinu a opinat că tipărirea manualelor în acest mod va pune capăt circului făcut în fiecare an de editurile private în dauna elevilor, părinţilor şi profesorilor.

Astfel, decizia Guvernului de a transforma Editura Didactică şi Pedagogică în societate pe acţiuni a creat posibilitatea legală, prevăzută de Legea achiziţiilor publice, prin care manualele şcolare vor fi furnizate la timp elevilor.

“Sistemul concurenţial a fost marcat, în fiecare an, de contestaţii şi litigii comerciale în instanţă care au întârziat nepermis de mult furnizarea manualelor şcolare, iar cei care au fost afectaţi cel mai mult au fost elevii, părinţii şi dascălii, lipsiţi de principalul instrument didactic. Legea prevede că principiile concurenţiale nu se aplică în situaţia unor decizii ale autorităţilor publice, absolut necesare pentru apărarea unui interes public major, cum e cazul livrării la timp a manualelor şcolare. Dreptul la învăţământ este un drept garantat de Constituţie şi nu poate fi afectat sau suspendat din cauza certurilor interminabile între editurile private(…). Prin urmare, decizia Guvernului prin care se apără un interes public major nu intră sub incidenţa legii concurenţei. De altfel, Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de Ordonanţă de Urgenţă, iar decizia nu afectează în niciun fel conţinutul manualelor şcolare, care va fi selectat în cadrul unei proceduri concurenţiale şi pe baza unor evaluări obiective”, a declarat Elena Dinu.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here