Senatorii au aprobat, luni, 26 martie, cu 102 voturi pentru şi 2 abţineri, propunerea legislativă privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Instituţia Prefectului – Judeţul Giurgiu în domeniul public al Judeţului Giurgiu şi în administrarea Consiliului Judeţean Giurgiu.

Iniţiativa legislativă îi aparţine senatorului giurgiuvean Niculae Bădălău care a şi explicat, într-o declaraţie politică susţinută luna trecută, motivele solicitării sale.

Astfel, titlul declaraţiei respective este „Două clădiri- simbol pentru Giurgiu, repuse în valoare”. Prima clădire la care face referire demnitarul giurgiuvean este “Casa Tineretului”
„ Ca de altfel în întreaga ţară, şi în municipiul Giurgiu sunt câteva clădiri reprezentative, unele monument istoric, altele ce ar putea oferi condiţii propice desfăşurării activităţilor din diverse domenii, care fie sunt neterminate, fie se află într-un stadiu avansat de degradare. Dintre acestea, două au ridicat, de-a lungul vremii, cele mai multe dezbateri la nivel de administraţie, dar mai ales în rândul cetăţenilor.
Casa Tineretului a rămas neterminată dinainte de 1989. Aflată în administrarea Consiliului Judeţean Giurgiu şi pe domeniul public al judeţului, Casa Tineretului are acum şansa să fie transformată într-un Centru Comunitar Integrat. În cadrul acestuia vor fi oferite servicii educaționale pentru adulți și copii, servicii personalizate de ocupare, socio-medicale, servicii sportive și recreative.
Este vorba despre un proiect european ce va fi implementat de către Primăria Giurgiu. Pentru a putea fi implementat, însă, a fost nevoie de trecerea imobilului din domeniul public şi administrarea judeţului în cele ale municipiului. Acest lucru s-a realizat deja prin colaborarea dintre Consiliul Judeţean şi Primăria Giurgiu, fapt concretizat prin două Hotărâri aprobate cu unanimitate atât la judeţ, cât şi la municipiu”, preciza Bădălău, în declaraţia sa politică.

Conform sursei citate, pentru cealaltă clădire, “Fosta Prefectură”, anul trecut, Niculae Bădălău a iniţiat o propunere legislativă privind transmiterea imobilului din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Instituţia Prefectului – Judeţul Giurgiu în domeniul public al Judeţului Giurgiu şi în administrarea Consiliului Judeţean Giurgiu.
„Imobilul, monument istoric, categoria B, a fost construit în anul 1935 şi este o clădire reprezentativă pentru municipiul şi judeţul Giurgiu. Până în anul 2005, în acest imobil au funcţionat două instituţii importante ale administraţiei publice judeţene, Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Giurgiu. Din cauza stării avansate de degradare a clădirii şi, implicit, al pericolului pe care aceasta îl reprezenta pentru personalul care îşi desfăşura activitatea în acele spaţii, în 2005, cele două instituţii amintite anterior şi-au schimbat locaţiile, mutându-se în condiţii de provizorat, într-un alt imobil.
În perioada 2007-2009, Fosta Prefectură a făcut obiectul unor lucrări de consolidare şi reabilitare, lucrări ce nu au fost finalizate din lipsa fondurilor şi a litigiiilor care au apărut în relaţia beneficiar-constructor. La momentul actual, clădirea se află în conservare. Astfel, având în vedere faptul că posibilităţile Consiliului Judeţean Giurgiu de a atrage fonduri necesare, prin programe de finanţare externe sau interne, pot permite finalizarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare a clădirii şi astfel, să se permită celor două instituţii importate să îşi desfăşoare activitatea în condiţii care să asigure servicii de calitate către cetăţenii judeţului, se impune valorificarea oportunităţii trecerii imobilului din domeniul public al statului şi administrarea MAI în domeniul public al judeţului Giurgiu şi în administrarea acestuia.
Prin structura şi destinaţia sa, imobilul este o clădire administrativă, spre deosebire de actuala clădire în care funcţionează în prezent Prefectura şi Consiliul Judeţean.
Recent, Ministerul de Interne a transmis unei colege din Camera Deputaţilor că în bugetul pentru anul acesta au fost prevăzute creditele bugetare necesare realizării expertizei tehnice necesare identificării restului de executat în vederea continuării lucrărilor.
Este, fără îndoială, un pas înainte şi îmi doresc ca exemplu de bună practică referitor la Casa Tineretului să fie aplicat şi în acest caz. Propunerea mea legislativă a fost trimisă pentru aviz la Comisia Juridică, la debutul lunii februarie”, transmitea Niculae Bădălău în declaraţia sa politică.

Proiectul de lege va merge la Camera Deputaţilor care este for decizional!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.