Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a fost invitat azi la o conferinţă organizată de Capital.Ro.
Printre întrebările ce i-au fost adresate la finalul alocuţiunii sale s-a numărat şi cea privind segmentul de drum DJ 507 Giurgiu-Oinacu care realizează legătura între Şoseaua de Centură şi Podul Prieteniei.
Săptămâna trecută, primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, a susţinut într-o conferinţă de presă la care a participat şi fostul ministru Răzvan Cuc, că, de fapt, sectorul de drum ar fi în administrarea autorităţilor centrale şi că DRDP Bucureşti ar fi trebuit să-l repare.
La rândul său, directorul DRDP Bucureşti a transmis presei locale un comunicat de presă prin intermediul căruia a explicat că sectorul respectiv nu a intrat în administrarea Companiei Naţionale de Drumuri. Puteţi reciti articolul AICI: http://giurgiu-net.ro/archives/59114
Iată ce a declarat azi ministrul Şova pe acest subiect: „Mulţi predecesori de-ai mei au declarat că vor prelua acel segment de drum care, ASTĂZI, ESTE ÎN ADMINISTRAREA MUNICIPALITĂŢII GIURGIU. Am avut discuţii chiar vineri cu primarul, mi-a arătat documentaţia, vom face efortul de a prelua prin Hotărâre de Guvern acel segment de drum, din administrarea municipalităţii, pentru ca CNAIR-ul să-l repare. Este o emblemă foarte proastă… În măsura în care aş fi fost ministru al Transporturilor din Giurgiu, m-aş fi mutat la Bacău”.
Ministrul Transporturilor, palmă peste obrajii lui Barbu şi Cuc! Drumul de la Vamă e încă în administrarea PrimărieiMinistrul Transporturilor, Lucian Şova, a fost invitat azi la o conferinţă organizată de Capital.Ro. Printre întrebările ce i-au fost adresate la finalul alocuţiunii sale s-a numărat şi cea privind segmentul de drum DJ 507 Giurgiu-Oinacu care realizează legătura între Şoseaua de Centură şi Podul Prieteniei.Săptămâna trecută, primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, a susţinut într-o conferinţă de presă la care a participat şi fostul ministru Răzvan Cuc, că, de fapt, sectorul de drum ar fi în administrarea autorităţilor centrale şi că DRDP Bucureşti ar fi trebuit să-l repare.La rândul său, directorul DRDP Bucureşti a transmis presei locale un comunicat de presă prin intermediul căruia a explicat că sectorul respectiv nu a intrat în administrarea Companiei Naţionale de Drumuri. Puteţi reciti articolul AICI: http://giurgiu-net.ro/archives/59114Iată ce a declarat azi ministrul Şova pe acest subiect: „Mulţi predecesori de-ai mei au declarat că vor prelua acel segment de drum care, ASTĂZI, ESTE ÎN ADMINISTRAREA MUNICIPALITĂŢII GIURGIU. Am avut discuţii chiar vineri cu primarul, mi-a arătat documentaţia, vom face efortul de a prelua prin Hotărâre de Guvern acel segment de drum, din administrarea municipalităţii, pentru ca CNAIR-ul să-l repare. Este o emblemă foarte proastă… În măsura în care aş fi fost ministru al Transporturilor din Giurgiu, m-aş fi mutat la Bacău”…Alte comentarii sunt de prisos!
Publicată de Giurgiu Net Oficial pe 26 Martie 2018