Polițiștii efectuează cercetării în urma unui accident de circulație care a avut loc pe Drumul Județean 611, în localitatea Roata de Jos, soldat cu rănirea a cinci persoane.

 

Duminică, 25 martie a.c., in jurul orei 15.45, un tânăr, de 19 ani, din localitatea Roata de Jos, în timp ce conducea un autoturism marca Opel, pe Drumul Județean 611 a intrat în coliziune cu un autoturism marca Seat condus de un tânar, de 18 ani, din comuna Mîrșa, județul Giurgiu, care circula din sens opus.

În urma accidentului a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a încă trei persoane, ocupante a celor două autoturisme, cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani,  care au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat fiindu-le recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here