Doi bărbați din localitățile Mîrșa și Bucșani au fost reținuți de polițiști giurgiuveni după ce în urma cercetărilor s-a stabilit că ar fi săvârșit acte de violență in familie.

Marți 13 martie a.c., polițiștii Secției numărul 8 de Poliție Rurală Roata de Jos au primit două sesizări în care au fost semnalate acte de violență în familie, în localitățile Crevedia Mare și Bucșani din județul Giurgiu.

În urma cercetărilor efectuate polițiștii au constatat că un bărbat, de 31 de ani, însoțit de mama sa,  o femeie de 72 de ani, ambii din comuna Mîrșa, județul Giurgiu ar fi pătruns fără drept în curtea fostei concubine, de 24 de ani, din localitatea Crevedia Mare și ar fi proferat amenințări  precum și acte de violență pe fondul neînțelegerilor dintre cei doi.

Totodată polițiștii au stabilit că un bărbat, de 45 de ani, din localitatea Bucșani, județul Giurgiu, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii ar fi lovit-o pe soția sa, de 37 de ani, cu care este căsătorit legal provocându-i  răni la nivelul feței.

Polițiștii au întocmit două dosare penale, în care persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, lovire și alte violențe , amenințare , violența în familie.

De asemenea s-a procedat la reținerea pentru 24 de ore a celor doi bărbați , urmând să fie prezentați cu propuneri corespunzătoare, Parchetului de pe lângă Judecătoria  Bolintin Vale, pentru dispunerea măsurilor legale.

Poliţia Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.