Misiunile și activitățile organizate la nivelul județului Giurgiu în perioada avertizărilor de cod galben și portocaliu de ger, intensificări susținute ale vântului și ninsoare au fost prezentate astăzi, 01 martie, într-o conferință de presă ce a avut loc la sediul Instituției Prefectului.

Din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu a participat la această activitate inspectorul șef, colonel Rușanu Daniel, care a prezentat măsurile adoptate la nivelul Jandarmeriei în această periodă.

Cu acest prilej, inspectorul șef al I.J.J. Giurgiu a precizat:

“Prin structurile sale, Jandarmeria a acționat pentru menținerea unui climat de normalitate, adoptând o serie de măsuri pentru informarea populației și limitarea efectelor fenomenelor meteorologice.

 Pe lângă activitățile desfășurate în comun în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, la nivelul Jandarmeriei a fost asigurată o capacitate operațională optimă de răspuns pentru îndeplinirea misiunilor specifice și gestionarea situațiilor de urgență, având constituite rezerve de intervenție în municipiul Giurgiu, orașele Bolintin Vale, Mihăilești și localitatea Clejani, unde există grupe de jandarmi.

Totodată, au fost intensificate patrulările auto în special în zonele frecventate de persoanele fără adăpost (gară, autogară, clădiri dezafectate etc.), acestea fiind îndrumate spre cele mai apropiate spații care pot asigura cazarea și hrănirea.

Cooperarea cu Inspectoratul de Poliței al Județului Giurgiu s-a realizat prin misiuni executate în comun pe D.N.5 pentru prevenirea oricăror incidente, supravegherea, dirijarea, îndrumarea conducătorilor auto și fluidizarea traficului rutier.

Având în vedere restricțiile de circulație impuse în Bulgaria, în perioada 26-28 februarie a.c., atât independent, cât și în cooperare cu Poliția au fost organizate acțiuni pentru distribuirea de ceai cald, cafea și produse de panificație șoferilor de autocamioane.  Astfel, echipajele mixte au acționat pe D.N. 5, șoseaua Prieteniei și în zona punctului vamal, vizați fiind șoferii de tiruri care așteptau să își continue deplasarea.

În încheierea intervenției sale, inspectorul șef al I.J.J. Giurgiu a mulțumit tuturor celor prezenți pentru cooperare și i-a asigurat de disponbilitate și sprijin reciproc ținând cont de faptul că se menține codul portocaliu de ger pentru județul nostru.

 

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul- Jandarmeria Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.