Conducătorul unui tractor rutier nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers, intrând în coliziune cu un autoturism care se angajase regulamentar în depășirea sa.

Sâmbătă, 17 februarie a.c., în jurul orei 15.00, un bărbat de 53 ani, din orașul Buftea, județul Ilfov, în timp ce conducea un tractor rutier având tractată o cisternă, pe Drumul Județean 602, în afara localității Săbăreni, județul Giurgiu, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism care se angajase regulamentar în depășirea sa.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului autoturismului de 37 de ani din comuna Săbăreni, județul Giurgiu, și altor doi pasageri din autoturism, de 34 respectiv 10 ani, din aceeași localitate, care au fost transportați la Spitalul oraș Bolintin Vale, în vederea acordării de îngrijiri medicale și efectuarea de investigații de specialitate.

Ambii conducători auto  au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero alcool în aerul expirat.

Polițiștii rutieri au întocmit în cauză un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Poliţia Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.